Aseară (ora 20.30 la Bucureşti), o persoană neidentificată a aruncat o grenadă în curtea ambasadei SUA din Muntenegru şi apoi s-a sinucis. Ancheta poliţiei din Podgorica pentru identificarea făptaşului este în curs. Deocamdată n-a fost evocată vreo pistă. Evenimente de acest fel s-au mai petrecut în Balcanii de Vest. În octombrie 2011, ambasada SUA din Sarajevo a fost vizată de un atac terorist. Atunci, un islamist, Mevlid Jasarevic, a tras cu o armă automată asupra sediului ambasadei timp de o oră. A rănit un poliţist înainte de a fi el însuşi rănit de un trăgător de elită. A fost condamnat la 14 ani de închisoare. Circa o mie de islamişti proveniţi din ţările din Balcanii de Vest au luptat în Siria şi Irak, alături de jihadişti, potrivit unor date comunicate recent. Circa 300 au revenit în ţările lor, 200 au murit pe fronturile pe care au fost angajaţi şi 400 se mai află încă în teatrele de luptă. Printre jihadişti, 23 sunt muntenegreni. În ianuarie, justiţia din Podgorica a condamnat la şase luni de închisoare un muntenegrean care a luptata lături de jihadişti în Siria.