Secretarul de stat britanic pentru Scoţia, David Mundell, va spune astăzi în Parlamentul scoţian că nu există niciun set de circumstanţe în care Scoţia ar putea să rămână membru UE după ce Marea Britanie va fi părăsit Blocul comunitar. “Guvernul scoţian se află exact în aceeaşi poziţie în care a fost înainte de referendumul din 2014 – aducând argumente în favoarea unei Scoţii independente care s-ar confrunta cu un proces nesigur în solicitarea de a se alătura UE ca un nou stat membru”, va spune Mundell în Parlamentul scoţian, potrivit Reuters. “Nu există niciun set de circumstanţe în care Scoţia ar putea să rămână membru UE după ce Marea Britanie va fi părăsit Blocul comunitar”, va mai spune acesta, potrivit unei copii a discursului său. Un purtător de cuvânt al Guvernului scoţian a reacţionat la aceste remarci. “Scoţia se confruntă cu situaţia de a fi târâtă afară din Europa împotriva voinţei sale de către un Guvern conservator care are doar un parlamentar în Scoţia dintr-un total de 59, însă acesta, David Mundell, pare că nu-şi dă seama deloc de ironia că încearcă să stabilească legea cu privire la ce ar trebui să se întâmple în continuare”, a reacţionat un purtător de cuvânt al Guvernului scoţian. Majoritatea scoţienilor au votat pentru rămânerea în UE la referendumul de anul trecut, iar Partidul Naţional Scoţian (SNP) aflat la putere a spus că ar trebuie să voteze din nou cu privire la independenţa Scoţiei dacă viziunile sale privind Brexitul sunt respinse în cadrul negocierilor viitoare cu Bruxellesul privind ieşirea din Blocul comunitar. Întrebată la începutul lunii februarie de un parlamentar SNP dacă ar merge mai departe şi ar declanşa procesul de ieşire din UE fără a accepta o poziţie de negociere a Marii Britanii în ansamblul ei, premierul Theresa May a spus: “El se referă în mod constant la interesele Scoţiei în interiorul Uniunii Europene – o Scoţie independentă nu va face parte din Uniunea Europeană”. Scoţia a organizat în septembrie 2014 un referendum pe tema apartenenţei la Marea Britanie. Conform rezultatelor, 55,3% dintre scoţieni au votat atunci pentru rămânerea în Marea Britanie, 44,7% pronunţându-se în favoarea independenţei. În contextul stării generale de nemulţumire faţă de Brexit, un referendum proindependenţă organizat acum ar conduce, cel mai probabil, la separarea Scoţiei de Marea Britanie.
Acasă Actualitate Actualitate externă Secretar de stat britanic: Scoţia nu va putea rămâne membru UE după...