“Alături de municipalitatea din Vărşeţ, ne dorim să punem bazele unui parteneriat solid”

0
403

intalnire (3)Vicepreşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Dolj Cosmin Vasile a primit, miercuri, vizita unei delegaţii a municipalităţii din localitatea Vărşeţ (Bulgaria), la întâlnire luând parte reprezentanţi ai aparatului de specialitate al CJ şi ai unor instituţii din subordine.

Discuţiile purtate cu această ocazie au vizat posibilităţi de implementare a unor proiecte comune, cu finanţare din fonduri europene, prin Programul Interreg V-A România – Bulgaria.

„De-a lungul timpului, am dezvoltat, alături de parteneri şi reprezentanţi ai autorităţilor locale din Bulgaria, o relaţie bazată pe respect şi cooperare bilaterală. Am reuşit ca, împreună, să implementăm, prin programele Uniunii Europene destinate cooperării transfrontaliere, mai multe proiecte, din domenii diferite, proiecte prin care am realizat obiective care astăzi pot fi văzute şi care au adus un plus pentru judeţul nostru.

Avem convingerea că această posibilitate de dezvoltare a comunităţilor noastre, pe care ne-o oferă fondurile europene, trebuie fructificată şi în continuare. CJ Dolj este unul dintre consiliile judeţene care au derulat printre cele mai multe demersuri cu finanţare nerambursabilă din România.

Alături de municipalitatea din Vărşeţ, ne dorim să punem bazele unui parteneriat solid, pe termen lung, identificând proiectele pe care putem să le realizăm în comun“, a declarat vicepreşedintele Consiliului Judeţean Dolj Cosmin Vasile.