“Satelitul”, victorie la limită cu liderul Ligii a IV-a Dolj

0
287

Universitatea II a câştigat sâmbătă, la prânz, cu 1-0, partida de verificare susţinută în compania formaţiei Tractorul Cetate, pe baza sportivă de la Aeroport. Golul lui Căle, din penalty, a făcut diferenţa. Bogdan Vrăjitoarea a început meciul în formula: Vlad – Ghicea, Dina, Drăghici, Luică – Hodea, Florea, Armăşelu – Surugiu, Neacşu, Iuga. Au mai intrat Dică, Staicu, Vlădoiu, Cojocaru, C. Andrei, Căle, Scarlat, Geanimu şi Manea.

Pentru liderul ligii judeţene Dolj a evoluat în partea secundă şi Dorel Stoica. Miercuri, de la ora 13, Universitatea II Craiova va susţine următorul joc de verificare în compania formaţiei Sporting Roşiori. Partida este programată tot la baza de la Aeroport.