Două volume de Eleanor Mircea, lansate săptămâna aceasta

0
586

Casa de Cultură „Traian Demetrescu” vă invită astăzi, ora 17.00, în Salonul Medieval, unde are loc lansarea volumului Proza fantastică românească sub comunism” de Eleanor Flaminia Mircea. Apărută anul trecut la Editura Fundaţiei pentru Studii Europene din Cluj-Napoca, cartea este, la origine, teza de doctorat a autoarei, susţinută în anul 2012 la Facultatea de Litere a Universităţii din Craiova, sub coordonarea profesorului universitar doctor Eugen Negrici. Vor vorbi despre volum conf. univ. dr. habil. Sergiu Mişcoiu (Facultatea de Studii Europene Cluj-Napoca) şi drd. Maria Dinu.

Miercuri, 24 februarie, ora 17.00, Eleanor Mircea va lansa în cadrul celei de-a XV-a ediţii a Târgului de Carte GAUDEAMUS, care va fi deschis în foaierul Teatrului Naţional „Marin Sorescu”, volumul de versuri intitulat „Eram bătrână şi am murit”, apărut la Editura „Aius”. Cartea va fi prezentată de Eliza Voinea, Maria Dinu şi Petrişor Militaru. Moderator al evenimentului: editorul Nicolae Marinescu.

Eleanor Flaminia Mircea (n. 13 iunie 1978) este doctor în filologie (2012) şi profesoară de limba engleză în învăţământul liceal craiovean. În 2000 a câştigat premiul revistei „Familia” la Concursul Naţional de Poezie „Ovidiu Hulea” (Aiud) şi a participat la colocviile naţionale studenţeşti de critică literară de la Iaşi şi Sibiu. A publicat poeme şi articole în mai multe reviste de cultură din ţară: „Familia”, „Mozaicul”, „Ramuri”, „Scrisul românesc” etc. În prezent este colaboratoare a revistei „Mozaicul”.