Biserica din satul Valea Stanciului, renovată după 60 de ani

0
507

Monument istoric, ridicată la 1793, biserica din satul Valea Stanciului este aşezată în cimitirul vechi al localităţii. Deşi văzută din exterior nu pare foarte mare, lăcaşul de cult este un adevărat reper de spiritualitate pentru localnici din întreaga comună. Autorităţile, împreună cu preotul paroh, au făcut toate demersurile pentru a salva această străveche biserică şi, de anul trecut, au început lucrările de consolidare şi refacere a picturii. În egală măsură, a fost recondiţionată şi biserica din satul Horezu-Poenari, fiind necesare doar mici retuşuri.

Biserica poartă hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril” şi este aşezată pe un mal ridicat al Jiului, râul curgând liniştit la numai câteva sute de metri. Este înconjurată de mormintele celor care au plecat dintre localnici şi impresionează prin simplitate. Intrarea spre lăcaşul de cult se face trecând pe sub o clopotniţă înaltă, din cărămidă, vopsită în alb, pe zidul căreia vremea şi-a pus amprenta. „Clopotniţa este foarte veche şi vrem să o renovăm şi pe ea. Nu s-a mai intervenit de zeci de ani şi erau necesare nişte lucrări de reabilitare pentru că ne mândrim cu acest monument”, ne-a spus preotul paroh Cornel Tică. În corpul clopotniţei se află unul dintre cele mai valoroase obiecte, un clopot de mari dimensiuni care bate, în fiecare duminică, de mai bine de o sută de ani.

Biserica a fost construită în anul 1793

Biserica a fost construită în anul 1793, din donaţiile boierilor Târnoveni, după spusele preotului, care ne şi conduce în incinta bisericii. O lespede grea, din piatră, care s-a păstrat de-a lungul timpului, este amplasată în interiorul bisericii, pe partea dreaptă cum intri. Se presupune că, sub altar, s-ar afla şi mormintele ctitorilor. După moda veche, lăcaşul de cult este acoperit cu şindrilă, îmbinată cu cuie din lemn, toate aceste elemente de construcţie fiind păstrate pentru autenticitate. Pentru protecţie însă, şindrila a fost acoperită şi cu tablă. „Un mare avantaj pentru noi a fost că s-a păstrat acest acoperiş, realizat cu cuie din lemn şi şindrilă, fiindcă dă un grad mai mare de rezistenţă. Iar noi am păstrat totul”, a mai spus preotul Cornel Tică.

Picturile sunt executate din fonduri locale

Pentru că se ajunsese într-un stadiu de degradare avansat, mai ales în ceea ce priveşte picturile, Primăria Valea Stanciului a luat decizia de a începe lucrările de restaurare a monumentului istoric. „Ne-a luat destul de mult timp până ce am obţinut avizele de la Ministerul Culturii, fiindcă biserica este încadrată ca monument istoric, şi, în cele din urmă, am reuşit să demarăm lucrările. De anul trecut suntem în şantier şi sperăm ca anul acesta să se finalizeze”, a mai precizat preotul paroh. Lucrarea de consolidare a lăcaşului de cult a fost făcută din banii donaţi de enoriaşi, iar pictura care se execută acum este realizată din bani de la bugetul local. „Aşa cum am făcut şi cu bisericile din alte sate ale comunei, am alocat bani pentru a reabilita acest monument istoric. Este un lăcaş de cult foarte important pentru întreaga comunitate, are peste 200 de ani de existenţă continuă şi oamenii ţin foarte mult la această biserică, o adevărată legătură între generaţii pentru că aici s-au botezat, dar şi aici şi-au înmormântat părinţii şi bunicii”, a mărturisit, la rândul lui, primarul comunei Valea Stanciului, Ovidiu Gîngioveanu.

Fresce în stil brâncovenesc

Biserica este deja pictată în mare parte, fiind în totalitate opera pictorului de biserici Adrian Bănică. Pictura care se realizează acum este una în stil brâncovenesc, în care predomină culoarea albastru marin. Preotul Cornel Tică ne-a arătat şi bucăţile de foiţă din aur care au fost comandate şi au şi sosit, cu aceste materiale urmând să fie poleite uşile sfinte ale altarului, precum şi aura tuturor sfinţilor care sunt redaţi pe pereţi şi pe cupolă. Podeaua a fost şi ea refăcută complet, materialul folosit fiind lemnul, peste care va fi aşternută o mochetă, şi ea deja achiziţionată. Candelabrul vechi din mijlocul bisericii a fost păstrat şi va fi recondiţionat pentru a se i reda strălucirea de altădată. Pentru a se încadra în stilul vechi al bisericii, uşa de la intrare va fi lucrată în lemn. Pe exterior, biserica va fi repictată, respectându-se vechile amplasamente.

Biserica din Horezu Poenari a fost şi ea reabilitată

Și biserica din satul Horezu Poenari a fost refăcută, fiind necesare acum doar câteva mici retuşuri pentru a fi gata. Și aici, pictura a fost refăcută, cele două icoane ale Sfinţilor Arhangheli Mihai şi Gavril, deosebit de frumoase, întâmpinându-te de la intrate. Cu totul, lăcaşul de cult este unul deosebit, inclusiv curtea care este, deopotrivă, îngrijită şi reamenajată. „S-a lucrat foarte mult şi la această biserică. Picturile sunt frumoase şi curtea bisericii arată acum bine. Mai sunt câteva aspecte care trebuie retuşate, şi mă refer la fereastra din turla bisericii, dar vom remedia şi aceste lucruri”, a mai spus primarul Ovidiu Gîngioveanu. Într-adevăr, o stare de linişte te cuprinde de cum deschizi portiţa mică de la intrare şi păşeşti în curtea bisericii, care este împodobită frumos cu icoane luminoase.

LAURA MOȚÎRLICHE şi RADU ILICEANU