Ion Prioteasa s-a întâlnit cu operatorii în turism

0
365

Preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, s-a întâlnit, joi cu reprezentantul touroperatorului internaţional TUI în România, Dragoş Anastasiu – preşedintele Grupului Eurolines, cu care a discutat despre strategia de dezvoltare a judeţului în perioada următoare, precum şi oportunităţile şi potenţialul turistic pe care operatorul le poate găsi în Dolj. “Astăzi, m-am întâlnit cu preşedintele Grupului Eurolines, domnul Dragoş Anastasiu, care este şi reprezentantul TUI în România. Aşa cum se ştie, TUI este unul dintre cei mai importanţi competitori pe piaţa mondială de turism, care acum vine şi la Craiova unde va lansa un centru de turism. Iată că, aşa cum preconizam de mai mult timp, Craiova devine un punct de interes pentru acest tip de afaceri. I-am prezentat pe scurt judeţul, cu ţinuturile noastre mai speciale care pot fi introduse oricând într-un circuit turistic, pentru că Doljul şi Regiunea Oltenia pot oferi vizitatorilor locuri, tradiţii şi obiceiuri nemaiîntâlnite în România. De asemenea, i-am vorbit puţin şi despre strategia noastră de dezvoltare pe următorii ani, pentru că, aşa cum am obişnuit, o componentă specială a viziunii noastre o reprezintă investiţia în cultură, cu reabilitări de muzee, cu construirea pavilionului expoziţional dedicat marelui sculptor Constantin Brâncuşi, ale cărui opere se găsesc în parte şi la Craiova”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa.

“Vom promova politica transparenţei totale către orice investitor”

Totodată, şeful administraţiei publice judeţene a precizat că investiţiile făcute în Dolj sunt un plus în atragerea investitorilor. “Deschiderea pe care o găsesc la noi şi sprijinul pe care îl au din partea autorităţilor, plus investiţiile care s-au făcut sau urmează a se realiza în zona noastră – Podul de la Calafat, Fabrica Ford, Aeroportul Craiova sau Autostrada Craiova-Piteşti, contează foarte mult în alegerea pe care companiile o fac atunci când decid să-şi deschidă facilităţi la Craiova şi în Dolj. În continuare vom promova politica transparenţei şi a deschiderii totale către orice investitor care creează locuri de muncă şi ajută la dezvoltarea economică a regiunii noastre”, a mai spus preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa.