Solomon s-a apucat să numere gropile. A ajuns la 65!

1
423

Primarul Antonie Solomon (foto) a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă, că deţine numărul exact al gropilor care se află, în acest moment, pe străzile şi bulevardele din Craiova. Edilul-şef al urbei a comentat această cifră, susţinând că, în comparaţie cu situaţia din Bucureşti, Craiova stă foarte bine la acest capitol. “Am văzut că, în Bucureşti, este foarte atent monitorizat traficul, dar şi situaţia gropilor din carosabil. Noi ne-am luat unele măsuri ca să nu avem cratere. Am făcut o inventariere şi pot să vă spun care e numărul gropilor din municipiu Craiova: dacă situaţia este exactă, sunt 65 de gropi. Nu e aşa alarmant. Şi eu zic că sunt puţine, dar o să le numere din nou”, a afirmat Solomon.

Gropile vor fi plombate cu piatră cubică

Primarul a mai spus că aceste gropi se află pe străzile pe care nu s-au efectuat covoare asfaltice în ultimii cinci ani, fiind vorba de 33 de astfel de artere. Printre acestea, reprezentantul Primăriei Craiova a anumerat străzile“Anul 1848”, “Constantin Brâncoveanu”, “Pelendava”, “Siseşti”, “Câmpia Islaz”, “Amaradia”, “Spania”, “Calea Bucureşti”, “Arieş”, “Toamnei”, “Tineretului”, “Olteniei”, “Păltiniş”. Întrebat cum se va remedia prezenţa aceste gropi în carosabil, primarul a precizat că Primăria Craiova va demara, în scurt timp, o acţiune de plombare. “Nu se toarnă asfalt acum când ninge sau când sunt temperaturi scăzute, deci vom pune piatră cubică. Vom găsi oricum o soluţie ca şoferii să nu îşi rupă maşinile în carosabilul nostru”.

Primul şantier se deschide în cartierul Craioviţa Nouă

Primul şantier mare, pe partea de asfaltare, va fi pornit în cartierul Craioviţa Nouă. Primarul Antonie Solomon a anunţat, tot ieri, că reabilitarea va fi pornită pe bulevardele “Olteniei” şi “Tineretului”, acestea fiind cele mai importante artere care străbat cartierul şi, totodată, şi cele mai uzate în acest moment. “În Craioviţa Nouă, o să îndepărtăm zăpada de pe trotuare şi carosabil şi o să începem bulevardele “Oltenia” şi “Tineretului”. Sunt aproape trei kilometri de reabilitare, asta înseamnă câteva luni de zile”, a mai spus primarul Craiovei. Solomon a mai adăugat că doreşte ca aceste lucrări să înceapă acum profitând de faptul că “temperaturile sunt destul de ridicate”.

 

1 COMENTARIU

Comments are closed.