Elveţienii sondează posibilitatea de a investi în Dolj – Ambasadorul Elveţiei, în vizită de recunoaştere, la Craiova

0
344

Ambasadorul Elveţiei la Bucureşti, Excelenţa Sa, Jean-Hubert Lebet, a fost prezent, ieri, în Craiova, şi s-a întâlnit cu reprezentanţii administraţiei publice locale pentru a sonda terenul în vederea derulării unor investiţii la nivelul municipiului, dar şi în judeţ. A purtat discuţii, în acest sens, atât cu primarul Craiovei, Antonie Solomon, cât şi cu preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa. La final, Excelenţa Sa a întreprins o scurtă vizită şi în judeţ pentru a vedea, la faţa locului, potenţialul pe care l-ar avea la dispoziţie oamenii de afaceri elveţieni.

Prima întrevedere a fost cu primarul Antonie Solomon. Discuţia, care a durat aproximativ o oră, s-a derulat în spatele uşilor închise, rezultatul fiind prezentat de edilul –şef, în cadrul unei conferinţe de presă. „Excelenţa Sa şi-a manifestat dorinţa de a vizita Craiova, de a face o întâlnire la nivel de municipiu, deşi investitorii elveţieni nu au fost prezenţi în zona noastră. Dar în România sunt, cu siguranţă. Aici, la Craiova, ne-au ocolit. Am explicat ce a însemnat, acum 20 de ani, o întâlnire cu nişte oameni de afaceri de pe graniţa Elveţia – Franţa, la Geneva şi zona Lyonului. Deci a fost o experienţă tristă atunci, dar sunt oameni şi oameni peste tot”, a spus Solomon.

Primarul Craiovei a mai explicat că, în această vizită, ambasadorul „a vrut să cunoască intenţia noastră, dacă suntem binevoitori cu investitorii străini, dacă îi acceptăm, unde am vrea să investească”.

Întreprinderile mici şi mijlocii vor dezvolta industrial Craiova

Potrivit lui Antonie Solomon, investiţiile străine sunt oportunitatea de a dezvolta atât oraşul, cât şi zona metropolitană prin crearea întreprinderilor mici şi mijlocii. „Toată lumea ştie că industrie nu o să mai fie în Craiova sau, dacă va fi, vor fi aceste întreprinderi mici şi mijlocii, cu maxim 200 de salariaţi. Or să fie ca salba de mărgele, în toată zona metropolitană. Nu vrem o întreprindere cu 10.000 de angajaţi, ci vrem 10 de câte 200, la distanţă de 7 kilometri de Craiova. Aşa vrea toată lumea, nu e numai dorinţa mea expresă de a dezvolta zona metropolitană. Şi atunci îţi cresc şi comunele din jur şi, bineînţeles, şi Craiova se dezvoltă. Toţi vor sta în Craiova, vor cheltui aici, vor învăţa, îşi vor da copii la şcoli. Deci Craiova trebuie să se dezvolte, nu aşa cum o gândesc alţii”, a adăugat primarul.

80 de hectare din zona Aeroportului Craiova, la dispoziţia investitorilor

În cadrul întâlnirii cu ambasadorul Elveţiei, reprezentanţii administraţiei judeţene au pus în dezbatere oportunităţile de investiţii din zona Aeroportului din Craiova. „Le-am vorbit despre cele peste 80 de hectare de teren pe care Consiliul Judeţean le are lângă Aeroportul din Craiova şi care pot genera, odată cu aşezarea unor investitori puternici, de ce nu, chiar din Elveţia, mii de locuri de muncă şi venituri mai mari la bugetul local”, a declarat Ion Prioteasa, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj. Din proiectele de dezvoltare nu a fost omis însă nici potenţialul agricol de care se bucură judeţul Dolj. „Este o zonă bogată în terenuri fertile şi oameni muncitori. Noi suntem deschişi şi, în măsura în care îi putem ajuta, le vom acorda tot sprijinul nostru”, a mai spus preşedintele Consiliului Judeţean. Pentru a cunoaşte mai bine potenţialul de investiţii, ambasadorul nu a ezitat să întreprindă şi o scurtă vizită în judeţ.