Premier League: Liverpool pierde, după 4 ani pe Anfield

0
450

FC Liverpool a suferit aseară prima sa înfrângere (0-1) în Premier League, pe Anfield, după 4 ani (68 meciuri de invincibilitate – 15 victorii şi 13 nule), în faţa celor de la Burnley. A fost al 5-lea meci consecutiv fără victorie în campionat pentru echipa lui Jurgen Klopp care n-a mai câştigat de la 19 decembrie (7-0 cu Crystal Palace). La jumătatea campionatului, Liverpool se află la 6 puncte de lider (Manchester United), 4 pucte faţă de City şi Leicester. Cum Tottenham şi Everton au câte două meciuri mai puţin, ar pute-o depăşi şi ele pe Liverpool. Unicul gol al partidei a fost marcat de Ashley Barne, care a transformat un penalty, în urma unui fault al portarului Alisson asupra autorului golului. Liverpool a avut ocazii de gol între care una monumentală. În min. 43, Divock Orogi a profitat de o eroare a fundaşului advers, Ben Mee, scăpând singur spre poarta lui Nick Pope. Dar internaţionalul belgian a trimis balonul în transversală! Mohamed Salah ca şi Roberto Firmino –introduşi în repriza secundă- au ratat şi ei, la rândul lor, câte o mare ocazie de gol. Solidă în apărare, Burnley a rezistat, bine grupată, asalturilor celor de la Liverpool.