Proiectul „Şcoala de bine” continuă la Craiova, în perioada 21 – 23 ianuarie 2020, judeţul Dolj fiind prezent în acest program, ieri având loc, la Şcoala Gimnazială „Lascăr Catargiu” din Craiova, debutul acestor manifestări.
Proiectul „Şcoala de bine” are ca scop ajutorarea copiilor şi tinerilor să se apropie de domeniul cultural, prin descoperirea faptului că arta este esenţială pentru existenţa şi dezvoltarea lor, dar şi că poate fi o vocaţie încă nedescoperită pentru mulţi dintre ei. Acţiunea este derulată de Asociaţia Culturală „ACT” şi finanţat prin programul „În stare de bine”, susţinut de Kaufland România, implementat de Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile. Programul este unul de finanţare, ce oferă anual granturi nerambursabile, în valoare totală de un milion de euro, organizaţiilor neguvernamentale din România. În Dolj, sunt cuprinşi în proiect peste 140 de copii, cu vârste cuprinse între 9 – 19 ani, care vor participa la cele trei ateliere de teatru, dans şi comunicare creativă, coordonate de actorul Vlad Bălan, balerina Corina Aldea şi psihologul Bogdana Fati, organizate la Şcoala Gimnazială „Lascăr Catargiu” din Craiova, Şcoala Profesională din comuna Valea Stanciului, Asociaţia „Vasiliada”. Ieri, la „Lascăr Catargiu” a avut loc debutul acestor manifestări. „Este un moment deosebit pentru noi. Sunt înscrişi 45 de copii, dar, la atelierele de lucru, prezenţa este mult mai mare, chiar nu ştim cum să-i introducem pe cei mici în aceste ateliere. Partenerii noştri sunt extraordinari şi, prin implicarea lor, sunt convinsă că va creşte calitatea educaţiei”, a precizat prof. Carmen Eugenia Pascu, director al Şcolii Gimnaziale „Lascăr Catargiu”. La rândul său, reprezentantul „ACT”, Alexandru Iureş, fiul unuia dintre cei mari mari actori ai României, Marcel Iureş, de origine din Băileşti, ne-a declarat: „Suntem la a IV-a serie de aplicare a acestui proiect, iar din craiova singura instituţie care a fost aleasă este Şcoala „Lascăr Catargiu”, şi-i mulţumim pentru sprijin doamnei director. Vrem o extindere în întreg judeţul, iar copiii au de la cine să înveţe, fiind cadre didactice foarte bine pregătite”.