Proiectul PROmovarea Guvernanței Serviciilor Ecosistemice Regionale (PROGRESS)

0
514

Joi, 23 ianuarie 2020, de la ora 11.00, în sala 420 (Universitatea din Craiova) are loc Prima Întâlnire a Grupului Partenerial Local a proiectului PROmovarea Guvernanței Serviciilor Ecosistemice Regionale.

Din consorţiu, alături de Universitatea din Craiova, Facultatea de Horticultură (România), http://horticultura.ucv.ro/horticultura/ro, fac parte: National Association of Italian Municipalities Tuscany – lider de proiect (Italia), http://ancitoscana.it/, Riga Technical University (Letonia), https://www.rtu.lv/en, Eastern & Midland Regional Assembly (Irlanda), https://emra.ie/, Tolna County Development Agency (Ungaria), http://www.tolnamegye.hu/, CREAF (Ecologic Research and Forestry Applications Centre) (Spania), http://www.creaf.cat/.

Timp de 48 de luni, se vor căuta, identifica, propune soluţii de îmbunătățire a politicilor în regiunile partenerilor, pentru a implementa instrumentele de politici și strategii regionale dedicate conservării biodiversității și menținerii capacității naturii de a livra bunuri și servicii pe teritoriul Uniunii Europene.

Proiectul este finanțat de Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Interreg Europe, în cadrul Axei Prioritare 4, Obiectivul Specific 4.1. Îmbunătățirea politicilor pentru patrimoniul natural și cultural.