„Anotimpurile” de Vivaldi la Filarmonica „Oltenia” Craiova

0
746

Celebra compoziţie „Anotimpurile” de Antonio Vivaldi va fi interpretată de violonistului Dan Predoi, vineri, la ora 19, pe scena Filarmonicii “Oltenia” Craiova.

           Artist instrumentist şi profesor de specialitate, Dan Predoi a cucerit de-a lungul timpului numeroase premii la concursuri naţionale şi internaţionale și a susținut recitaluri în România (București, Craiova), Italia (Narni, Napoli, Verona), Finlanda (Helsinki), Spania (Melilla), Austria (Viena). Memorabilul Concert nr. 1 de Franz Lisz va fi abordat de tânărul pianist Ștefan Pretuleac, elev olimpic al Liceului de Arte “Marin Sorescu” iar seara se va încheia cu cel mai cunoscut poem simfonic compus de Liszt, “Preludiile”, inspirate de “Meditaţiile poetice” de Lamartine. La pupitrul dirijoral al simfonicului craiovean se va afla maestrul Alexandru Iosub, personalitate de primă linie a vieţii artistice oltene, evoluţiile sale fiind bine primite de public şi de către specialişti.

Alexandru Iosub a absolvit succesiv Liceul de Artă “Octav Băncilă” din Iaşi şi Academia de Muzică din Bucureşti (promoţia 1977). În domeniul dirijatului de orchestră s-a perfecţionat cu maestrul Constantin Bugeanu. În perioada 1977 – 1981 a fost violonist în Orchestra Filarmonicii “Mihail Jora” din Bacău, pentru ca începând cu anul 1981 să desfăşoare o densă activitate muzicală în Craiova (între 1981 – 1989 şi din 2012 – dirijor al Operei Române Craiova; între 1989 – 2019, dirijor al Filarmonicii “Oltenia”; din 1995, profesor de vioară asociat la Liceul de Artă “Marin Sorescu”). S-a făcut cunoscut şi în calitate de compozitor, scriind muzică de scenă pentru Opera Română Craiova şi Teatrul pentru Copii şi Tineret “Colibri” – Craiova; de asemenea, a orchestrat lucrări pentru ansambluri diverse. Acumulând o vastă experienţă ce numără sute de spectacole de operă şi operetă, zeci şi zeci de concerte dirijate la Craiova şi în alte centre culturale din ţară şi din străinătate, Alexandru Iosub – muzician competent şi talentat – s-a impus în viaţa spirituală olteană ca o personalitate artistică de primă linie, evoluţiile sale dirijorale fiind bine primite de public şi de către specialişti. La Bucureşti, cu prilejul deschiderii stagiunii de concerte din Piaţa Festivalului “George Enescu” (ediţia 2011), Alexandru Iosub a dirijat Orchestra Filarmonicii “Oltenia”, prezentând un program atractiv (pagini simfonice de mare popularitate) ce s-a bucurat de un deosebit succes în rândul publicului.

          Dan Predoi s-a născut la Craiova și a absolvit succesiv Liceul de Artă din Bănie și Universitatea Națională de Muzică din București (clasa de vioară a maestrului Daniel Podlovschi). A urmat și cursuri de perfecționare cu Liviu Prunaru, Ștefan Gheorghiu, Eugen Sîrbu, precum și cursurile programului Erasmus la Universitatea din Viena, la clasa prof. Michael Frischenschlager. A cucerit numeroase premii la concursuri naționale și internaționale: laureat al Olimpiadelor Naționale în perioada 1995-2000, Premiul I la Concursul „Geminiani” (Verona, 2006), Premiul II la concursurile „Mihail Jora” București (2004), „Orpheus” Târgu Jiu (1997) și „Citta di Stresa” (Italia), finalist la Concursul „Alexander Tansman” (Łódź, Polonia, 2004). A fost artist instrumentist în cadrul Orchestrei Filarmonicii „George Enescu” București (2004-2007), Orchestrei de Cameră Radio București (2006-2007), Orchestrei Simfonice din Salonic (Grecia, 2007-2009). Din 2009 este artist instrumentist în cadrul orchestrei simfonice a Filarmonicii „Oltenia” Craiova și profesor de vioară la Liceul de Arte „Marin Sorescu”. A efectuat turnee de concerte în Germania, Italia, Spania, Iran, Franța, Austria, Grecia și a susținut recitaluri în România (București, Craiova), Italia (Narni, Napoli, Verona), Finlanda (Helsinki), Spania (Melilla), Austria (Viena).

          Ștefan Pretuleac s-a născut în anul 2001, la Chișinău (Republica Moldova). A început să studiul pianului la vârsta de cinci ani, sub îndrumarea mamei sale. La vârsta de șapte ani, a participat la Concursul de Interpretare “Craiova Piano” (clasa prof. Mariana Ilie), obținând Mențiune. Ulterior, continuând studiul pianului sub îndrumarea prof. Mariana Ilie și Walter Krafft, micul pianist Ștefan Pretuleac a obținut rezultate deosebite la alte concursuri de profil: Premiul I la “Craiova Piano”, 2010; Premiul pentru cea mai bună interpretare a unei piese de Carl Filtsch la Concursul de interpretare pianistică si compoziție “Carl Filtsch”, Sibiu, 2011; Premiul al III-lea la Concursul “Pro Piano” – București; Premiul I și Premiul Special la “Craiova Piano”; 2012 – Premiul I la Concursul “Craiova Piano” și Premiul al III-lea la Concursul de interpretare pianistică și compozitie “Carl Filtsch”, Sibiu; Premiul al III-lea la Olimpiada de interpretare instrumentală, Suceava, 2015. În 2017 a obținut Premiul al II-lea la Concursurile “Craiova Piano” și “Victor Giuleanu”, București. Lista premiilor a continuat și în anii următori: Premiul I la Concursurile Internaționale „Craiova Piano” și „Pro Piano” și la Olimpiada de interpretare instrumentală, Craiova (2018), Premiul I la Concursul Internațional „Craiova Piano” și Premiul II la Olimpiada de interpretare instrumentală, București (2019). Ștefan Pretuleac a susținut recitaluri la Craiova, Sibiu, Sebeș, München (Germania) și Veneția (Italia). A susținut concerte ca solist alături de Orchestra Filarmonicii “Oltenia” – Craiova și de Orchestra Medicilor „Ermil Nichifor”, la Ateneul Român (2017). În prezent, Ștefan Pretuleac este elev în clasa a XII-a la Liceul de Arte “Marin Sorescu” – Craiova.

ANA MARIA PETOLESCU