Repetenţi la clasa I?

0
73

Nu suntem deplin încredinţaţi că doamna ministru a Educaţiei, Ecaterina Andronescu, în mai multe rânduri deţinătoarea portofoliului actual, chiar a afirmat, la un post de televiziune, ceea ce a vrut… să spună. Întrebată la un moment dat, dacă prevederea legală existentă de a nu lăsa repetenţi, până la clasa a treia, este o greşeală, doamna ministru a răspuns clar şi concis: „Categoric!”. Pentru a motiva ulterior astfel: „Ajungem la clasa a 8-a şi atunci constatăm că nu ştiu să scrie bine, că nu ştiu să calculeze bine şi că 36% nu sunt în stare să ia nota 5 la evaluarea de la clasa a 8-a”. Referirea era bineînţeles la micuţii elevi. Bine că moderatorul emisiunii şi doamna ministru nu au căzut de acord asupra posibilităţii repetării anului zero (grupa pregătitoare), dacă tot au identificat cauza calităţii precare, în multe locuri, a performanţei didactice a gimnaziilor noastre în ceea ce se întâmplă la clasa I. Repetăm: n-am rămas convinşi dacă răspunsul doamnei ministru a fost unul de complezenţă, sau chiar aşa crede de cuvinţă că „este o greşeală a nu lăsa repetent un copil de clasa I”, când memoria de recunoaştere şi de evocare a copilului este, deja, consolidată. Teza este cel puţin discutabilă, ca să nu spunem că întreaga discuţie a părut şubredă. Din punct de vedere psihologic, dacă facem trimitere de pildă la „Psihologia copilului” a lui Jean Piaget sau lucrarea „Să predăm ca în Finlanda”, a profesorului american Timoty D. Walker, care enunţa 33 de strategii simple din ţara nordică, pentru lecţii de bună dispoziţie, noi ne îndoim. Şi o facem şi ca părinţi, şi ca bunici, dar şi ascultând părerea învăţătoarei Lucia Delevedova, din croiala „domnului Trandafir”, profesor pentru învăţământ primar, grad didactic I, de la Şcoala Gimnazială „Gheorghe Ţiţeica” din Craiova, care conchide aşa: „Tratare diferenţiată pe grupe de copii. Aceasta este una din soluţii. Dar pentru împlinirea unui asemenea deziderat este nevoie ca o clasă să nu aibă mai mult de 22-24 de elevi. Nu toţi copiii au acelaşi start, din punct de vedere emoţional, psihic, mental, dar cu răbdare, pasiune, tact, procesul formativ poate avea bune rezultate”. Doamna ministru Ecaterina Andronescu, profesoară universitară, din câte ştim, nu a purtat, în cariera sa, veştminte de învăţător. Poate avea dreptate deplină când afirmă că, la clasa a 8-a există elevi care nu ştiu să scrie bine. Corect: să caligrafieze bine. Observaţia nu este de neluat în seamă, dacă avem în vedere că şi în alte ţări europene din cauza exploziei mijloacelor moderne de comunicare, graţie reţelelor de socializare, există îngrijorări de aceeaşi factură. Şi un fost ministru al Educaţiei, în Franţa, Najat Vallaud-Belkacem, propunea reintroducerea obligatorie a caligrafiei la clasele primare. Timoty D. Walker considera că învăţarea este „spaţiul comun de întâlnire dintre profesori, elevi şi lumea reală”. Cam savantă explicaţia. Lucia Develedova rămâne convinsă că „învăţământul românesc trebuie să plonjeze către zona cunoştiinţelor aplicate, adică elevul trebuie să ştie să pună în practică toate cunoştiinţele însuşite la orele de curs”. A lăsa repetenţi la clasa I nu este o soluţie menită să revigoreze învăţământul gimnazial. A găsi cât mai mulţi dascăli de calibrul doamnei Lucia Develedova, şi cu siguranţă şi a altora, animaţi de aceeaşi vocaţie, este cu totul altceva. Învăţământul gimnazial autohton, între modelele proprii, cultivate şi cele împrumutate, a ajuns unde vedem cu ochii, încât se justifică, într-un fel, îngrijorarea ministrului de resort.