SCM Craiova, blocată de propriile ratări în Rusia

0
386

Formaţia din Bănie a irosit 4 aruncări de la 7 metri şi a pierdut cu 28-26 în faţa lui Kuban Krasnodar

În etapa a treia a grupei A a Cupei EHF, SCM Craiova a pierdut cu 28-26, la pauză 12-12, pe terenul formaţiei ruse Kuban Krasnodar, antrenată de selecţionerul Rusiei, Evgheni Trefilov. Echipa noastră a început ezitant, cu 3 ratări consecutive de pe 6 metri ale lui Klikovac, care l-au determinat pe Bogdan Burcea să o trimită pe pivot pe Carmen Şelaru, mai inspirată pe parcursul jocului. Ardean şi Vizitiu au dat tonul reuşitelor, iar Craiova a condus cu 1-2 goluri până spre finalul primei reprize. Cristina Florianu a fost blocată foarte bine de rusoaice şi a fost departe de aportul său obişnuit. Gazdele n-au găsit nici ele soluţii variate în ofensivă, dar au avut două extreme inspirate, care au punctat practic cu orice aruncare. Prima repriză s-a terminat la egalitate, iar mitanul secund a început cu două goluri ale Craiovei. Gazdele au revenit şi au condus cu 17-16, apoi fetele lui Burcea au mai avut câteva minute bune, conducând cu 20-19. Trifunovic a fost utilizată şi în faza ofensivă şi a dat randament , dar avea să fie însă ultima dată când Ardean şi compania au avut avantaj, fiindcă echipa lui Trefilov, cu portarul naţionalei Rusiei, Kalinina, în mare formă, a revenit la conducere şi pe final nu a avut emoţii în privinţa victoriei, având 3 goluri avantaj până în ultima secundă. Cauzele eşecului Craiovei la Krasnodar: cele 4 aruncări de la 7 metri ratate, forma slabă a Cristinei Florianu, golurile primite din extreme şi evoluţia excelentă a Kalininei, portarul gazdelor.  Fără Ana Maria Ţicu, accidentată, pentru SCM Craiova au evoluat: Dumanska, Stanciu (portari), Şelaru 4 goluri, Vizitiu 4, Nikolic 4, Trifunovic 4, Florianu 4, Ardean 3, Pricopi 2, Klikovac 1, Rădoi.

În celălalt meci al grupei, Randers a învins Brest Bretagne cu 26-18. După 3 etape, clasamentul grupei A se prezintă astfel: 1. Brest 4 puncte (golaveraj +1), 2. Kuban 4 puncte (golaveraj -1), 3. SCM Craiova 2 puncte (golaveraj +1), 4. Randers 2 puncte (golaveraj -1). În runda următoare, SCM Craiova joacă acasă contra lui Kuban Krasnodar, sâmbătă, de la ora 16.30, în Sala Polivalentă.