Şapte candidaţi pe linia de plecare – Arnaud Montebourg, Manuel Valls, Benoit Hamon, Francois de Rugy, Jean Luc Bennahmias, Vincent Peillon şi Sylvia Pinel – din care un fost premier şi doi miniştri frondeuri, sunt prezenţi în primul tur al alegerilor primare ce se derulează azi în Franţa. Preşedintele comitetului naţional de organizare, Christophe Borgel, contează pe participarea a circa 2 milioane de alegători. Cum turul doi va da candidatul stângii, calificarea este urmărită cu mare interes. Potrivit sondajelor de opinie, pe primul loc s-ar situa fostul premier Manuel Valls, lansat în competiţie, după ce actualul preşedinte al Franţei, François Hollande, a renunţat să mai candideze pentru al doilea mandat. Locul doi, mai degrabă incert, este disputat de doi foşti miniştri socialişti, Arnaud Montebourg şi Benoît Hamon. Oricare cetăţean francez poate participa la aceste alegeri preliminare, fie el simpatizant de dreapta sau de stânga, cu două condiţii: să fie înscris pe listele electorale oficiale şi să doneze un euro, la final banii adunaţi urmând să intre în conturile Partidului Socialist şi ale partenerilor săi. Cel de-al doilea tur este programat duminica viitoare, pe 29 ianuarie.