Şedinţă specială de Guvern pentru aprobarea pachetului de măsuri fiscale

0
331
Victor Ponta

Premierul Victor Ponta a declarat, ieri, că USL a aprobat politic liniile principale ale bugetului pe 2013, urmând ca astăzi să fie convocată o şedinţă specială de Guvern pentru aprobarea pachetului de măsuri fiscale. „Am aprobat politic liniile principale privind bugetul pe 2013. (…) Mâine avem şedinţă de Guvern specială, de la ora 15.00, pentru aprobarea acestor măsuri premergătoare Legii bugetului, apoi eu am întâlnirea oficială cu FMI. Miercuri, în şedinţa de Guvern vom avea bugetul, astfel ca miercuri seara sau joi dimineaţa să plece la Parlament”, a anunţat premierul după şedinţa USL. El a precizat că parametrii principali referitori la deficit, creştere economică, reduceri de cheltuieli, venituri suplimentare sunt agreaţi în principiu cu partenerii internaţionali. La rândul său, vicepremierul Daniel Chiţoiu, ministru al Finanţelor, a prezentat pachetul de măsuri fiscale. Chiţoiu a spus că, în linii mari, acest pachet de măsuri fiscale presupune o ajustare a impozitării, în sensul simplificării impozitării pentru IMM-uri şi micro-întreprinderi care au o cifră de afaceri sub 65.000 de euro. El a arătat că va fi introdusă impozitarea suplimentară la venituri obţinute din liberalizarea preţului la gaze atât pentru consumatorii casnici cât şi noncasnici, specificând că măsura priveşte companiile producătoare de gaze. Chiţoiu a arătat că a fost simplificată şi lărgită baza de impozitare la impozitul pe veniturile obţinute din agricultură în toate domeniile – vegetal, animal, pomicol – în sensul simplificării şi în sensul extinderii bazei de impozitare şi creării unui mediu concurenţial, care să aibă ca efect eliminarea evaziunii fiscale din zona agriculturii. Vicepremierul a precizat că va fi decalat calendarul de creştere a accizelor de la 1 iulie la 1 aprilie, iar cea mai mare parte a veniturilor colectate în plus, de peste trei miliarde de lei, respectiv 0,5 puncte procentuale în PIB, se va duce pentru cofinanţare la proiectele europene.

Potrivit lui Daniel Chiţoiu, Guvernul va impune firmelor cu activităţi de extracţie/exploatare şi comercializare a resurselor naturale, altele decât gazele naturale, o taxă specială de 0,5% aplicată la veniturile luate în calcul la stabilirea cifrei de afaceri, taxă valabilă pentru intervalul februarie 2013-decembrie 2014. Taxa va fi impusă în condiţiile în care sistemul de redevenţe şi tarife urmează să fie revizuit abia începând cu perioada 2014-2015, iar Guvernul caută soluţii pentru păstrarea deficitului bugetar în limitele convenite cu FMI, relevă un proiect de ordonanţă de urgenţă. Conform documentului, activităţile care intră sub incidenţa acestei taxe sunt exploatarea forestieră, extracţia cărbunelui superior, extracţia cărbunelui inferior, extracţia petrolului brut, extracţia minereurilor feroase, extracţia minereurilor de uraniu şi toriu, extracţia altor minereuri metalifere neferoase şi alte activităţi extractive. Sub incidenţa acestei taxe intră şi operatorii economici care au licenţe de exploatare a resurselor menţionate, dar a căror activitate principală nu corespunde acestor coduri CAEN. Nu scapă însă nici companiile care derulează activităţi de extracţie şi vânzare a gazelor naturale din România, inclusiv din perimetrele din Marea Neagră, pe care Cabinetul Ponta le va suprataxa cu 60%. Taxa va intra în vigoare la 1 februarie şi va fi aplicată până la finele anului 2014. „Operatorii economici, inclusiv filialele acestora şi/sau operatorii economici apaţinând aceluiaşi grup de interes economic, care desfăşoară efectiv atât activităţi de extracţie, cât şi activităţi de vânzare a gazelor naturale extrase din România pe teritoriul naţional, în marea teritorială, în zona contiguă şi/sau zona economică exclusivă a României din Marea Neagră, sunt obligaţi la calcularea, declararea şi plata taxei asupra veniturilor suplimentare obţinute ca urmare a dereglementării preţurilor din sectorul gazelor natural”, se arată într-un proiect de ordonanţă. Producţia internă de gaze naturale este asigurată aproape în totalitate de companiile OMV Petrom şi Romgaz Mediaş, ceea ce înseamnă că lor li se va aplica. Totodată, Guvernul va institui şi o taxă „pe monopolul natural” din sectorul energiei electrice şi al gazului metan, aplicabilă operatorilor de transport şi distribuţie, care va fi impusă începând cu luna februarie 2013 şi valabilă până la sfârşitul anului 2014, perioadă în care autorităţile estimează venituri suplimentare de 127,4 milioane de  euro. De la plata taxei vor fi exceptaţi operatorii de distribuţie care prestează acest tip de serviciu pentru mai puţin de 100.000 clienţi. Noua taxă va fi aplicată companiilor Transelectrica, CEZ Distribuţie, Enel Distribuţie Muntenia, Enel Distribuţie Banat, Enel Distribuţie Dobrogea, E.ON Moldova Distribuţie, Electrica Distribuţie Transilvania Nord, Electrica Distribuţie Transilvania Sud, Electrica Distribuţie Muntenia Nord, Transgaz, E.ON Gaz Distribuţie şi Distrigaz Sud Reţele.