S-au răsturnat cu BMW-ul

0
351

Patru persoane au ajuns la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, duminică dimineaţa, după ce autoturismul BMW în care se aflau s-a răsturnat. Maşina a lovit un stâlp şi s-a oprit în gardul unei locuinţe de pe strada „Prelungirea Bechetului”. Poliţiştii au stabilit că şoferul nu era băut, iar accidentul s-a produs pe fondul neatenţiei.

Un grav accident de circulaţie s-a petrecut, duminică dimineaţa, în jurul orei 3.30, pe strada „Prelungirea Bechetului” din Craiova. Potrivit reprezentanţilor IPJ Dolj, Gheorghe Piţa, în vârstă de 24 de ani, din Craiova, în timp ce conducea un autoturism BMW, cu numere de Bulgaria, din cauza neatenţiei în conducere, a pierdut controlul direcţiei de mers, a părăsit partea carosabilă către stânga şi s-a răsturnat, izbindu-se de un stâlp al reţelei de iluminat public şi de gardul unei locuinţe.

Maşina a fost grav avariată în urma impactului, iar din accident a rezultat vătămarea corporală gravă a conducătorului auto, Gheorghe Piţa şi a Florentinei Musiu, de 26 de ani, din comuna Bistreţ, precum şi vătămarea corporală uşoară a lui Gimi A., de 16 ani, şi Fane Baiaram, de 24 de ani, ambii din Craiova, pasageri în autoturism. Toţi patru au fost transportaţi cu ambulanţele la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova. Poliţiştii de la Rutieră ajunşi la faţa locului pentru cercetări au stabilit că şoferul nu era băut.

„Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând alcoolemie zero, însă pe numele său au fost întocmite acte premergătoare începerii urmăririi penale pentru comiterea infracţiunii de vătămare corporală din culpă”, ne-a declarat comisar-şef Adrian Căpraru, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj.