Club “GameBoosters”, de robotică, la Colegiul Naţional “Fraţii Buzeşti” din Craiova, prezentare de gală, pe 20 decembrie

0
353

Clubul  a început activitatea acum doi ani,  odată cu intrarea majorității membrilor din club la liceu, când elevul Turcu-Știolică Alexandru l-a înființat datorită mai multor factori, cel mai important fiind dorința a mai multor elevi de a participa și a învăța programare în alt domeniu decât robotică sau hardware, la Colegiul Național „Frații Buzești”. Au avut loc mai multe selecții în urma cărora clubul a ajuns la 20 de elevi devotați față de club. Clubul “GameBoosters” se axează în principal pe direcționarea și programarea jocurilor video pe calculator și eventualelor aplicații. De-a lungul celor doi ani s-a participat, ca un colectiv, la numeroase concursuri, Game Jam-uri (concursuri din mediul online de programare competitivă a jocurilor video) și hackatoane (evenimente sociale, în persoană, cu același scop). În ziua de 20 decembrie, a avut loc o prezentare de gală, în care s-au arătat rezultatele obţinute de-a lungul anilor.

Printre respectivele competiții se numără DevHacks 2022; Yettel Hack It Your Way Semi-Finals; CraftHack Hackathon 2022 SemiFinals; CraftHack Hackathon 2023 Finals; UniHack Hackaton 2023, Timișoara și multe alte Game Jam-uri. “În data de 5 Septembrie 2023, clubul “GameBoosters” a avut cea mai importantă întâlnire de când a fost înființat. Ubisoft, o companie internațională de jocuri video, a invitat clubul la sediul lor din Craiova, fiind interesați și inspirați de proiectul liceenilor de la Colegiul Național „Frații Buzești”. Prin urmarea discuției, toți membrii clubului au fost mândri de munca depusă până la momentul respectiv și de ei înșiși. Colectivul a fost inspirat de vorbele încurajatoare a reprezentanților Ubisoft, fapt datorită care au urmat proiecte mai dezvoltate și mai profesionale”, a precizat prof.dr. Diana Victoria Cotescu, Coordonator pentru proiecte şi programe educative şcolare şi extraşcolare la Colegiul Naţional “Fraţii Buzeşti” .

Şi alte proiecte în derulare

De asemenea, în noiembrie 2023, clubul a participat cu două echipe la a IV-a ediție a hackatonului UniHack în orașul Timișoara, perioada 16-19 Noiembrie. Au fost concepute și puse în practică două aplicații care au originat de la temele concursului. Aplicația, cu scopul de a ajuta mediul în mod educațional și interactiv, R&T – Recycling & Tracking , a fost creată de Ivănuș Victor Gabriel,  Cismaru Theodor-Alexe și Șendrescu Tudor, având rolul de a îi oferi stimulente utilizatorului sub formă de monede virtuale care ar fi putut transformate, ulterior, într-o valută existentă. Principalele caracteristici ale aplicației constau într-o harta interactivă, afișată și actualizată în timp real, pe care se afișau toate locațiile centrelor de reciclat din jurul utilizatorului, alături de o pagină informativă și educațională despre pericolele lipsei de reciclare ori reciclării incorect. Aceasta are  scopul de a ajuta mediul în mod educațional și interactiv, R&T – Recycling & Tracking , fiind creată de Ivănuș Victor,  Cismaru Theodor-Alexe, Șendrescu Tudor, și are rolul de a  oferi stimulente sub formă de monede virtuale care ar fi putut transformate, ulterior,  într-o valută existentă. Principalele caracteristici ale aplicației constau într-o harta interactivă, afișată și actualizată în timp real, pe care se afișau toate locațiile centrelor de reciclat din jurul utilizatorului, alături de o pagină informativă și educațională despre pericolele lipsei de reciclare ori reciclării incorect. “MedConnect Hub este noua punte tehnologică între clinici, medici și pacienți, o aplicație creată de Turcu-Știolică Alexandru, Dinu Victor Gabriel și Bristena Cara Ștefania. Pacienții pot să se conecteze direct la clinică și la medicii lor, accesând toate informațiile de la consultație și primind notificări cu privire la momentul administrării medicamentelor, fiind, de asemenea, informați cu privire la consecințele nerespectării prescripției. Tot pe aceeași idee, doctorii pot revizita fișele pacienților, precum și comportamentul lor pe timpul tratamentului, totul fiind la îndemână și transparent. O altă funcționalitate a aplicației este ajutorul în monitorizarea și motivarea pe parcursul călătoriei utilizatorului de renunțare la obiceiuri nesănătoase. Scopul aplicației este să elimine complet problema uitării de a lua medicamentele și, totodată, să elimine lipsa de încredere între oamenii obișnuiți și prescripții, totul fiind monitorizat atât de către medici, cât și de către aplicație”, a mai spus Diana Victoria Cotescu.