Consultări între ANSVSA şi reprezentanţii marilor reţele comerciale din România

0
203

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a participat, alături de reprezentanții Asociației Marilor Rețele Comerciale din România (AMRCR), la o nouă întâlnire pentru a analiza, împreună, modul de implementare al articolului 6* din Legea laptelui și a produselor lactate nr.307/2022, care reglementează și delimitarea la comercializare a produselor lactate autentice de cele pe bază de lapte și cu adaos de alte grăsimi și/sau proteine, altele decât cele lactate.

ANSVSA a propus membrilor Asociației să adopte o conduită practică pentru aplicarea prevederilor acestui articol, în funcție de modelul propriu de organizare, dar în conformitate cu spiritul și scopul urmărit de lege. Măsura propusă de ANSVSA este una proactivă, nu este restrictivă și poate fi aplicată gradual, în primă fază în magazinele din orașele reprezentative și apoi extinsă la nivel național. Acest proiect pilot urmează să fie folosit și ca studiu de caz pentru emiterea legislației secundare de aplicare a legii, în scopul emiterii unor norme metodologice cât mai clare și mai facile de implementat. În acest sens, ANSVSA a propus AMRCR să realizeze împreună și o comunicare publică, cu privire la inițierea demersurilor logistice privind implementarea normelor de către membrii Asociației. Urmează ca, după elaborarea și aprobarea normelor metodologice și a ghidului de definiții și termeni folosiți în industria laptelui, ANSVSA să efectueze controale tematice pentru verificarea respectării prevederilor legii. Această întâlnire a fost precedată de cea avută de vicepreședintele ANSVSA, dr. Ioan Oleleu, la Satu-Mare, cu reprezentanții Uniunii de Ramură Națională a Cooperativelor din Sectorul Taurin BOVICOOP, ca urmare a protestului organizat de aceștia pentru a reclama folosirea în produsele din lapte a unor înlocuitori și alte practici nelegale utilizate de agenții economici din domeniu. ANSVSA apreciează deschiderea arătată de către membrii AMRCR, care s-au angajat să participe la acest proiect pilot, prin devansarea acțiunilor de remodelare și repoziționare pe rafturi, cu delimitarea clară a fiecărei categorii de produse. Aceste acțiuni se înscriu în strategia ANSVSA de sprijinire a crescătorilor de animale pentru obținerea și comercializarea produselor lactate autentice, sigure pentru consum.

Articolul 6 din Legea laptelui și a produselor lactate nr.307/2022

(1) Produsele pe bază de lapte cu adaos de alte grăsimi și/sau proteine, altele decât cele lactate, se comercializează într-un spațiu de prezentare și vânzare bine delimitat, pe rafturi separate față de laptele și produsele lactate autentice, cu informarea explicită către cumpărător a conținutului acestor produse.

(2) Prevederile alin. (1) se aplică și în cazul meniurilor și rețetelor mâncărurilor, produselor de patiserie, de pizzerie, de fast-food și de cofetărie și al produselor culinare din alimentația publică la prepararea cărora s-au utilizat produse pe bază de lapte cu adaos de grăsimi și/sau proteine, altele decât cele lactate.

(3) Meniurile unităților de alimentație publică vor menționa toate produsele lactate fabricate cu grăsimi și/sau proteine, altele decât cele lactate, folosite ca atare sau în combinații sau ca ingrediente în produsele de bază folosite în rețete.

(4) Orice neconformitate depistată de autoritățile competente de control este notificată direct operatorului economic sub a cărui denumire se comercializează produsul alimentar; dacă operatorul nu are sediul în România, notificarea se face importatorului sau distribuitorului produselor alimentare provenite din Uniunea Europeană.

(5) În cazul modificării informațiilor de pe etichetă de către comerciant, acesta va fi sancționat în conformitate cu prevederile legislației în vigoare.

(6) Se interzice folosirea denumirilor reglementate la punctele 1-4 din partea III „Lapte și produse lactate“ a anexei VII la Regulamentul (UE) nr. 1.308/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 de instituire a unei organizări comune a piețelor produselor agricole și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 922/72, (CEE) nr. 234/79, (CE) nr. 1.037/2001 și (CE) nr. 1.234/2007 ale Consiliului pe eticheta produselor finite, inclusiv mâncăruri, produse de patiserie și de pizzerie, de fast-food, de cofetărie, produse culinare din alimentația publică, care au în compoziția lor ingrediente ce nu se încadrează în definițiile laptelui și ale produselor lactate. În cazul în care produsul finit conține amestecuri de lapte și produse lactate cu produse pe bază de lapte cu adaos de grăsimi și/sau proteine, altele decât cele lactate, se va menționa pe etichetă procentul acestora.

(7) În toate situațiile, denumirea sub care este vândut alimentul trebuie să corespundă naturii, genului, speciei, sortimentului sau proprietăților alimentului ori materiilor prime utilizate în fabricație.”