Gardoş vrea să plece de la Craiova

0
438

După ce a fost neglijat de Devis Mangia şi nu a mai prins lotul în ultimele luni, Florin Gardoş nu ar mai dori să continue la Universitatea Craiova dacă nu va fi folosit mai mult. “Nu pot decât să le mulţumesc fanilor, care îşi doresc să joc. E un lucru care mă face să mă simt bine şi să îmi doresc să rămân.  Eu am încercat tot timpul să mă antrenez cât mai bine, să îmi fac treaba, dacă nu am jucat asta a fost alegerea antrenorului. Îmi doresc să treacă odată perioada asta. Parcă în ultimii 3-4 ani nu am reuşit să redescopăr plăcerea de a juca fotbal, nu am avut continuitate deloc. Asta îmi doresc, să am continuitate pentru că altfel nu am cum să revin la nivelul la care îmi doresc eu în primul rând şi ştiu că lumea are aşteptări mari de la mine. Asta îmi doresc, puţină continuitate şi să mă ridic la nivelul aşteptărilor. Eu îmi doresc să rămân, dar în condiţiile astea nu am cum să rămân pentru că nu sunt fericit. Şi dacă nu mă simt bine într-un loc, nu are rost să stau”, a declarat Florin Gardoş la petrecerea de final de an a alb-albaştrilor.