Verificări la casele de amanet şi schimb valutar din Craiova

0
437

Poliţişti din cadrul Serviciului de Ordine Publică  – Compartimentul Sisteme de Securitate au organizat, ieri, o acţiune prin care s-a urmărit verificarea modului în care sunt respectate prevederile Legii 333 / 2003 privind paza şi protecţia bunurilor. Oamenii legii au simulat o tâlhărie la un obiectiv din Craiova, pentru a testa modul de acţiune atât al echipelor de intervenţie aparţinând societăţii specializate de pază, care monitorizează locaţia, cât şi reacţia patrulelor de siguranţă publică din cadrul Secţiei 1 Poliţie dirijate la eveniment. Totodată, au fost efectuate verificări la 10 case de schimb valutar, 6 case de amanet şi două supermarket-uri. Poliţiştii angrenaţi în acţiune au discutat şi i-au instruit pe angajaţi şi personalul cu atribuţii de pază, astfel încât toţi să ştie ce au de făcut pentru prevenirea şi combaterea unor evenimente negative.

“În această perioadă recomandăm reprezentanţilor unor astfel de societăţi comerciale să manifeste maximă atenţie, atât la începerea programului de lucru şi deschiderea magazinului, dar şi la încheierea programului când trebuie armat sistemul de securitate şi preluarea supravegherii acestuia de către dispeceratele de monitorizare şi intervenţie contractante”, a declarat agent principal Amelia Căprărin, din cadrul Biroului de presă al IPJ Dolj.