Suporterii Patrulei de Reciclare colectează deşeuri electrice în beneficiul copiilor din comunităţile lor

0
356

Asociaţia Română pentru Reciclare RoRec preia în mod gratuit deşeurile de echipamente electrice şi electronice (DEEE) de la sediul firmelor, prin programare la TelVerde 0800.444.800 (apel gratuit din toate reţelele de telefonie). Astfel, companiile transformă o obligaţie administrativă într-un gest generos faţă de copiii, fără niciun efort suplimentar, şi primesc statutul de Suporteri ai Patrulei de Reciclare.

Cantităţile de deşeuri electrice şi electronice adunate se vor adăuga rezultatelor Patrulei din judeţul respectiv (sau Bucureşti), crescând şansele elevilor la premiile naţionale, care vor fi acordate la încheierea ediţiei, în iunie 2014. “Agenţii economici şi instituţiile publice au prilejul să dea un exemplu de solidaritate cu tinerii din comunitatea lor şi de responsabilitate faţă de mediu. Un efort minim cu beneficii mari: prin aceste acţiuni, se debarasează responsabil de DEEE, respectă legislaţia de mediu, evită plata unor amenzi consistente şi îşi consolidează reputaţia şi vizibilitatea în cadrul comunităţii. Acum, începând de la curăţenia de Sărbători, fiecare dintre noi ne putem ajuta copiii să câştige un premiu şi încredere în propriile forţe, trimiţând la reciclare deşeurile electrice din gospodărie, din birouri sau depozite”, spune Alexandra Arnăutu, managerul proiectului.

Ajutăm oamenii să înţeleagă cât de important este să colecteze selectiv

Profesorii şi elevii înscrişi în program lansează firmelor şi instituţiilor apelul de a-i sprijini în misiunea lor de a contribui la dezvoltarea obiceiului colectării selective a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice (DEEE). “Ne străduim să ajutăm oamenii să înţeleagă cât de important este să colecteze selectiv şi să trimită la reciclare deşeurile de echipamente electrice şi electronice, deşeuri care poluează dacă sunt aruncate oriunde. Normele europene de mediu ne cer să colectăm până la 4 kg DEEE/locuitor în fiecare an, dar noi, românii, nu reuşim să strângem decât 1 kg/locuitor! Este extrem de important să creştem cota de colectare a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice a României pentru a proteja mediul înconjurător, dar şi pentru a evita penalităţile pe care riscăm să le plătim, toţi românii, pentru nerespectarea standardelor europene. Aşadar, ne-am propus să schimbăm în bine această situaţie. Dacă îl convingem pe fiecare locuitor al judeţului nostru, respectiv al municipiului Bucureşti, să colecteze măcar 50 de grame de astfel de deşeuri, devenim premianţi naţionali ai programului! E o misiune nobilă, dar nu uşoară, aşa că avem nevoie de susţinători! ” afirmă scrisoarea prin care Patrula de Reciclare solicită ajutorul companiilor şi instituţiilor locale. Succesul elevilor din Patrulele de Reciclare depinde de solidaritatea pe care o vor dovedi comunităţile lor! Lista unităţilor de învăţământ înscrise din fiecare judeţ este publicată online pe www.patruladereciclare.ro/despre-patrula/patrulele-editiei-2013-2014/

 

Patrula de Reciclare, programul educativ al Asociaţiei Române pentru Reciclare RoRec este avizat de Ministerul Educaţiei Naţionale şi se desfăşoară cu sprijinul inspectoratelor şcolare locale. Patrula de Reciclare reuneşte sute de profesori şi peste 20.000  de elevi pentru care responsabilitatea faţă de mediu reprezintă un element important de conduită. Ei explică membrilor comunităţilor în care trăiesc de ce este importantă colectarea selectivă a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice (DEEE). Programul are ca parteneri media Agenţia Naţională de Presă AGERPRES, Radio România Actualităţi, Radio Bucureşti FM, Antena Satelor şi Radio 3Net ”Florian Pittiş”.