SCM Craiova, la memorialul „Tiberiu Rusu”

0
340

Handbalistele de la SCM Craiova nu se află deloc în febra desăvârşirii preparatelor de sărbători, ci se antrenează pentru reluarea Ligii Naţionale. Echipa pregătită de Carmen Amariei participă la ediţia a VIII-a a Memorialului „Tiberiu Rusu”, care are loc în sala „Horia Damian” din Cluj, la finalul acestei săptămâni. La competiţia organizată de ”U” Jolidon Cluj vor mai participă: HC Zalău, formaţia maghiară Bekescsaba, echipa naţională a României nnder 20, şi HCM Rm. Vâlcea. Fiecare echipă va disputa câte trei partide. Aseară s-au disputat meciurile: HC Zalău – Bekescsaba şi ”U” Jolidon Cluj – România U20. Astăzi, de la ora 10 (în direct la Digisport 1), SCM Craiova joacă împotriva naţionalei under 20 a României, de la ora 17.30 întâlneştze echipa gazdă, Jolidon Cluj, pe care a învins-o în turneul de pregătire din vară, de la Baia Mare, dar contra căreia a pierdut în campionat, chiar în Bănie. În sfârşit, duminică, de la ora 12, craiovencele joacă împotriva echipei selecţionerului Tadici, HC Zalău. SCM Craiova va reveni în Liga Naţională pe 5 ianuarie, când va juca în deplasare contra liderului neînvins, HC Baia Mare.