Moș Crăciun a venit și la ITM Dolj

0
371

Sediul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Dolj a răsunat, ieri, de țipete și nu ale unor comercianți sancționați. Copiii și nepoții angajaților unității au avut parte de o petrecere pe cinste, la care a venit și Moș Crăciun. Este o petrecere devenită deja tradițională, care se organizează încă din anul 2001, iar angajații sunt hotărâți să mențină tradiția. „Este un moment important pentru că putem menține continuitatea. Pentru noi, această întâlnire cu Moș Crăciun este o tradiție și o bucurie. Pentru că suntem la final de an, vreau să urez la mulți ani copiilor, colegilor mei și tuturor colaboratorilor și să ne bucurăm împreună de un 2014 mai bun. De altfel, luna aceasta am și încercat să ne axăm, în activitatea noastră, pe prevenție și pe informarea angajatorilor cu privire la cele mai noi modificări ale legislației în domeniu”, ne-a declarat Cătălin Mohora, inspector șef al ITM Dolj.