Ceremonial în memoria eroilor jandarmi

0
345

La 24 de ani de la Revoluţia din decembrie 1989, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dolj îi vor comemora pe cei care s-au jertfit pentru gloria neamului românesc. Astfel, sâmbătă, 21 decembrie a.c., în prezenţa reprezentanţilor autorităţilor publice locale, a familiilor eroilor jandarmi şi a cadrelor I.J.J. Dolj, la monumentele Eroilor Jandarmi ridicate în localitatea Palilula în memoria Slt. p.m. Nicolae Ungureanu şi cel din localitatea Ghizdăveşti ridicat în memoria Slt. p.m. Aurel Radu, ambii căzuţi la datorie în ziua de 23 decembrie 1989 la Aeroportul Otopeni, se va desfăşura un ceremonial militar şi religios de pomenire a acestora. Slujba de pomenire a acestora precum şi a tuturor jandarmilor care au plătit preţul suprem va fi oficiată de preotul militar din cadrul I.J.J. Dolj alături de cei doi preoţi din localităţile Palilula şi Ghizdăveşti şi vor fi depuse coroane de flori din partea Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dolj.

De asemenea, duminică, cu ocazia activităţilor organizate pentru comemorarea eroilor Revoluţiei din Decembrie 1989, o delegaţie de cadre militare din partea I.J.J. Dolj va participa alături de reprezentanţii autorităţilor publice locale la ceremonialul militar şi religios consacrat acestei manifestări.

Efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dolj, împreună cu lucrători ai I.P.J. Dolj, Poliţiei Locale Craiova şi I.S.U. Dolj vor asigura măsurile de ordine publică şi protecţia participanţilor pe întreaga perioadă de desfăşurare a evenimentului în vederea prevenirii oricăror acte de tulburare a ordinii publice şi asigurarea unui climat civic corespunzător desfăşurării manifestărilor dedicate Revoluţiei din Decembrie 1989. Jandarmii fac apel către toţi cetăţenii prezenți, să adopte un comportament civilizat, să respecte prevederile legilor în vigoare şi indicaţiile forţelor de ordine pentru menţinerea ordinii şi liniştii publice pe tot parcursul desfăşurării manifestării.