În fiecare an, ultimele zile ale lunii decembrie prilejuiesc rememorarea evenimentelor sângeroase circumscrise revoluţiei române, cu toată încărcătura ei de victime, dar şi de întâmplări, încă nedesluşite, care au precedat-o şi apoi succedat-o. Revoluţia română, înţeleasă ca ansamblul evenimentelor care au făcut posibilă trecerea ţării de la un regim comunist-totalitar la unul care s-a dorit democratic, a început în acel decembrie inutil de sângeros, odată cu intrarea în acţiune pasivă a specialiştilor în diversiune din cadrul KGB. Este o realitate de care nu se mai îndoieşte nimeni. Spusele cunoscutului dizident sovietic Vladimir Bukovschi, una din sursele bine informate din ultimii 20 de ani din estul Europei, ar cam trebui luate în serios când vorbim de decembrie 1989. „Niciodată rolul KGB-ului în interiorul ţării (n.r. – URSS) şi în străinătate nu a fost atât de important. Serviciile sovietice sunt cele care au vegheat la răsturnarea lui Ceauşescu în România, care au lansat «revoluţia de catifea» în Cehoslovacia, au luat măsuri pentru răsturnarea lui Erich Honecker în Germania răsăriteană, producând îndeosebi circumstanţele favorabile distrugerii zidului Berlinului”. Într-un interviu publicat anul acesta de revista „Lumini şi umbre”, a veteranilor din serviciile române de informaţii, generalul-colonel (r.) Constantin Olteanu, fost ministru al Apărării Naţionale (martie 1980-decembrie 1985), apoi prim-secretar şi primar general al Capitalei, secretar al CC al PCR şi şef al Secţiei de propagandă şi presă, face unele referiri interesante la penetrarea sovietică în structurile armate. Chiar dacă menţiunile sunt evazive, cu referire la „lotul celor şcoliţi în URSS”, destul de consistent, menţinut în funcţii de decizie, în decembrie 1989, totul nu augmentează decât perplexitatea. După cum începuse anul 1989, era evident că sistemul nu avea să reziste multă vreme, din cauza vulnerabilităţilor demonstrate, şi securizarea sa devenise imposibilă, atât din cauza ameninţărilor externe, cât mai cu seamă a propriilor slăbiciuni. Pe lângă contextul extern de acum cunoscut, două greşeli majore ale liderului comunist de la Bucureşti îşi vor pune amprenta, la modul cel mai serios cu putinţă, asupra a tot ceea ce a urmat. În aprilie 1989, la o plenară a CC a PCR care putea rămâne memorabilă, Nicolae Ceauşescu a anunţat triumfător rambursarea întregii datorii externe, de peste 10 miliarde de dolari, fără a lăsa să se înţeleagă că va diminua rata acumulărilor în favoarea consumului. Dimpotrivă, va ofensa organizaţiile bancare internaţionale. În acelaşi timp, exploatând vulnerabilităţile Uniunii Sovietice, a simulat la Congresul XIV al PCR un denunţ al Pactului sovieto-german „Molotov-Ribentrop” şi consecinţele acestuia, fără a nominaliza Basarabia, dar se subînţelegea ce dorise să transmită. După ce „căzuse” şi Teodor Jivkov în Bulgaria, chiar în timpul lucrărilor Congresului al XIV-lea ar fi putut veni cu nişte măsuri „reparatorii” la nivelul de trai al românilor, care dacă nu i-ar fi salvat funcţiile, lui şi soţiei sale, poate le-ar fi salvat vieţile.
România după Malta
Prăbuşirea regimului ceauşist nu s-a aflat, formal, pe agenda întâlnirii din Malta (2 decembrie 1989) a preşedinţilor George Bush şi Mihail Gorbaciov. Întrebat dacă summitul de la Malta reprezintă sfârşitul războiului rece, Condoleezza Rice, pe atunci proaspăt integrată în echipa preşedintelui american şi specialistă în problemele sovietice, spunea: „Personal, cred că principala realizare a summitului a fost stabilirea unei relaţii de lucru între SUA şi Uniunea Sovietică, în primul rând, şi, mai ales, la nivel de şefi de stat, dar şi de miniştri de Externe”. Mult mai relevantă prin consecinţe s-a dovedit preocuparea Washingtonului faţă de violenţele care au precedat, dar mai ales au urmat, îndepărtării de la putere a lui Nicolae Ceauşescu, James A. Baker sugerând că „sovieticii au motive şi capacitatea de a face ceva ca să oprească vărsarea de sânge”. La 24 decembrie 1989, el declara în cadrul unei emisiuni a canalului de televiziune NBC că „SUA nu vor obiecta dacă pactul de la Varşovia va considera necesară intervenţia în România”. În concepţia americană, considerau Michael R. Beschloss şi Strobe Talbott („La cele mai înalte nivele”, Ed. Elit, pp.240-241) „trupele trimise eventual de Gorbaciov să zdrobească libertatea în România ar fi putut oferi o contrapondere pentru acţiunile americane în Panama”. Răspunsul părţii sovietice la sugestia americană a fost unul de refuz, Eduard Şevardnaze considerând că „sugestia lui Bush nu este sinistră, ci doar stupidă”, în timp ce un adjunct al său, Ivan Aboimov, ar fi spus unui oficial american „se pare că v-am transmis dumneavoastră doctrina Brejnev”. Să mai reţinem şi alte detalii. În decembrie 1989, conducerea duală iugoslavă Loncear şi Dizdarevici, a avut un schimb de replici acuzatoare cu Nicolae Ceauşescu în chestiunea Banatului, urmată de întreruperea întâlnirilor bilaterale anuale. Asta ne-o spune general (r.) Aurel I. Rogojan, fost şef al Cancelariei DSS, anterior al cabinetului general-colonel Iulian Vlad. În august 1989, agenţi ai Departamentului Securităţii Statului (DSS) infiltraţi în taberele de antrenament paramilitar din Ungaria au raportat date preţioase privind pregătirea unor formaţiuni de luptă (gherilă urbană), cu misiunea, ne încredinţează acelaşi gen. (r) Aurel Rogojan, de a acţiona în România, pentru crearea pretextelor unor evenimente în consens cu evoluţiile din Polonia, Ungaria, ulterior din Cehoslovacia, RDG şi Polonia, convenite pe de o parte de Mihail Gorbaciov şi George Bush, pe de altă parte de Francois Mitterrand şi Helmuth Kohl, cu binecuvântarea Sanctităţii Sale Ioan Paul al-II-lea, Pontiful Vaticanului, şi, în cele din urmă, la 6 decembrie 1989, la Kiev, în cadrul întâlnirii dintre Mitterrand şi Gorbaciov, când s-au stabilit detaliile înlăturării de la putere a lui Nicolae Ceauşescu. Subunităţi militare franceze staţionate pe teritoriul ungar aveau misiunea de a interveni.
Încăpăţânarea lui Ceauşescu
Nicolae Ceauşescu a fost un fenomen românesc, opinează istoricul Lucian Boia („De ce este România altfel”, Humanitas, 2012). Orice societate are ce merită. Românii l-au avut pe Nicolae Ceauşescu fiindcă l-au meritat. Nu toţi, dar foarte mulţi. Sub conducerea lui Nicolae Ceauşescu timp de 25 de ani, s-a construit mai mult decât, laolaltă, sub toate stăpânirile succesive. Acţiunea internaţională a României a fost şi ea una efervescentă, liderul de la Bucureşti manifestându-se ca unul din liderii politici de anvergură ai vremurilor lui, implicându-se cu abilitate şi o intuiţie sigură de-a lungul unor linii de fractură, ca un moderator ideal (SUA şi China; Israel şi ţările arabe; URSS şi China, ş.a.m.d.). Drept recunoştinţă, s-a plimbat până şi în caleaşca reginei Marii Britanii. Dar toate acestea nu i-au servit la nimic. În anii ’80 regimul o luase razna, iar cultul personalităţii atinsese praguri greu suportabile. Şi nu pe comunism erau supăraţi românii, ci pe deteriorarea condiţiilor de viaţă. Se va spune că asta era consecinţa inevitabilă a comunismului. Bineînţeles, dar nu înseamnă că aşa gândeau oamenii. Comunismul nu s-a prăbuşit din cauza absenţei libertăţilor democratice, „rafinament” care nu-i privea pe toţi, ci din raţiuni alimentare. Pe care nu şi le puteau explica inclusiv membrii Partidului Comunist, ajunşi nişte mormăitori în batistă. Dovada cea mai clară a fost că la alegerile din mai 1990 nu s-a votat pentru sau contra comunism, ci pentru sau contra Ion Iliescu şi a cursului instituit sub conducerea acestuia. Până în ultima clipă a vieţii sale, Ceauşescu a avut credinţa falsă, pe care nimeni nu i-o putea scoate din cap, că ţara, la fel ca în 1968, îl înţelege şi-l urmează neabătut, credinţă falsă, ce-i tulburase definitiv mintea, căutând trădători în rândul cadrelor de conducere, fără să bănuiască că nemulţumirea oamenilor devenise generală. Spre sfârşitul anului 1989, afirmă Silviu Curticeanu („Mărturia unei istorii trăite”, Ed. Historia, 2008), şeful cancelariei prezidenţiale, România avea peste 2 miliarde dolari în bancă, silozurile pline de cereale, un şeptel peste optim şi creanţe de peste 3 miliarde dolari. O spune şi Ştefan Andrei într-un dialog cu Lavinia Betea („Stăpânul secretelor lui Ceauşescu”, Ed. Adevărul, 2011), cum că la o nemulţumire a Linei Ciobanu, fost ministru al comerţului Interior, legată de aprovizionarea, realmente necorespunzătoare, cu carne şi produse lactate a populaţiei, Nicolae Ceauşescu ar fi chemat-o şi i-ar fi spus: „Ce te apuci să ceri carne? Tu la tine la Potcoava de câte ori mănânci carne pe săptămână?”.
Craiova scoasă în Piaţa Prefecturii
An de an am relatat ce s-a întâmplat la Craiova în ziua de 22 decembrie 1989. Craiovenii comentau ştirile televiziunii din Belgrad şi ale posturilor străine de radio, iar după întoarcerea celor câteva sute de muncitori, îmbrăcaţi în uniforme de gărzi patriotice, deplasaţi la Timişoara, tiparul protestelor va fi similar celui din judeţul Timiş, distincţia fiind determinată doar de atitudinea forţelor de ordine. S-a intrat în sediul actualului Palat Administrativ, pe atunci sediul Comitetului judeţean de partid, şi „dă-i cu revoluţia”. Că lumea se bucura de căderea lui Nicolae Ceauşescu, unii cu exagerare, alţii cumpătat, nu putea alunga imaginea de carnaval. O lume de umbre, de mediocri, de rataţi, de şmecheri, de ciripitori şi loviţi în cap s-a apucat de cotrobăit şi ciordit tot ce era cu putinţă. Fireşte, nici o revoluţie nu se construieşte pe rigoare, nici o faptă nu poate fi comentată corect, fără a o situa în sosul care a produs-o. Şi orice reconstituire trebuie să ţină seama de starea de spirit de atunci a populaţiei. Peste o zi sau două aveau să apară zvonurile cu teroriştiii, cu apa otrăvită de atâtea şi atâtea minuni, de acum ştiute. Curând se vor înregistra şi victime, nu puţine la număr, în circumstanţe dintre cele mai neclare cu putinţă. Şi ele merită omagiul nostru. Ziua de 22 decembrie 1989 intra semeţ în istorie, înfăţişându-i pe români, în ochii lumii, ca un popor eroic. Nu peste multă vreme, lucrurile vor sta altfel.
Va rog publicati!
Cu multumiri si calde urari de Sarbatori Fericite!
Gabriel Gherasim
Gabriel Teodor Gherasim: Stimata doamna Gutu, va rog, in primul rand, sa le impartasiti cititorilor nostrii cateva date biografice, academice si din activitatea dumneavoastra politica, inclusiv pana in prezent:
Ana Gutu: Sunt profesor universitar de 30 ani, doctor în filologie romanică, autor a circa 300 publicații științifice și publicistice, cunosc mai multeblimbi străine, în politică am venit în 2009 pe valul mișcării anticomuniste, pentru a redobândi libertatea de exprimare și de gândire.
Gabriel eodor Gherasim: Ce inseamna pentru dumneavoastra limba romana si de ce este o necesitate realitatea recunoasterii ei in Basarabia, si trecerea la index a etichetei de “limba moldoveneasca” atat de aparata, de la comunistii lui Voronin, la unii membrii ai aliantei de la putere, gen membrii formatiei Marian Lupu?
Ana Gutu: Limba română este cadrul existențial spiritual, în care am fost educată de buneii și părinții mei, eu fiind originară din sudul Basarabiei, dintr-o localitate de pe malul Prutului, orășelul Cahul. În copilărie am avut cărți românești în casă, am privit TVR 1, am vizitat România chiar pe timpul sovietic, deoarece aveam rude la Iași și Galați, străbunica pe linia tatălui plecată fiind în România încă din 1933, pe timpul României Mari, cu trei fiice ale sale, bunica rămânând dincoace de Prut. Buneii mei niciodată nu au folosit glotonimul ”limbă moldovenească”, toate confuziile survenind de fapt mai târziu, când am venit la Chișinău la facultatea de limbi străine. În RM problema denumirii limbii este și, cu siguranță, va fi pe larg exploatată de către politicieni în scopuri manipulatorii, astfel contribuind la ținerea în neștire a unei părți bune a electoratului. Partidele de stânga insistă asupra teoriei moldovenismului, care coboară în Evul Mediu, aceștia ignorând astfel în mod voit istoria, deoarece statele europene moderne s-au format către mijlocul sec. al XIX.
Gabriel Teodor Gherasim: Se spune mult in istorie ca fortele comuniste au “eliberat” Estul/Centrul Europei de “fascisti” (corect nazisti), dar ce nu se spune este, -dupa cum a fost demonstrat foarte bine de documentarul The Soviet Story/Povestea Sovietelor (Snore 2008, Latvia) -, ca, pana in 1941, comunistii si nazistii au fost prieteni la catarama, vazandu-se unii pe altii ca “revolutionari” si ajutandu-se politic, militar, economic, si strategic in haicuirea si impartirea Europei dupa bunul lor plac. Cazul Basarabiei/Bucovinei de Nord/Bugeac si respectiv al Nordului Transilvaniei, furate Romaniei si impartite “frateste” de comunisti si nazisti intre ei si aliatii lor in 1939 (Pactul Molotov-Ribbentrop ), – ceea ce a dus ulterior la intrarea Romaniei in razboi in 1941pentru eliberaera acestor pamanturi romanesti -, este tipic in acest sens. Cuvantul “revolutie” inseamna sa rastorni ceva cu fundul in sus: valori, straturi sociale, tesutul etnic al popoarelor neaose de mii de ani. S-au pierdut multi membrii ai familiei datorita “purificarii entice anti-romanesti” din Basarabia. Pe cine au deportat si/sau ucis rusii cu precadere in Basarabia, si ce fel de colonisti au adus si promovat ca sa-i inlocuiasca pe acesti romani?
Ana Gutu: Decizia Curții Constituționale din 5 decembrie repune în drepturi adevărul istoric despre Basarabia, și anume că aceste pământuri au fost ocupate, rupte din trupul țării românești, Basarabia fiind supusă unui proces feroce de deznaționalizare și epurare etnică. Deportările și foameea organizată, care au fost un adevărat genocid împotriva băștinașilor români, dar și altor etnii conlocuitoare, au fost declanșate, în primul rând, pentru a-i pedepsi pe cei care se autoidentificau români, pe cei care erau gospodari în bun spirit românesc. În urma acestui genocid al sovieticilor împotriva românilor basarabeni au pierit sute de mii de oameni.
Gabriel Teodor Gherasim: Sa vorbim de confuzia deliberata dintre romanii din regiunea Moldovei, numiti “moldoveni” (cum sunt “texani” americanii din Texas) si ideea fantezista ca acestia ar fi o asa-zisa “etnie moldoveneasca” si vorbind o “limba moldoveneasca”. In librariile din Europa si SUA nu exista vreun “dictionar Moldo-“, ci numai “Romano-Englez”, ”Romano-Italian” etc. Ma uluieste continuarea ineptiei despre o “etnie/limba moldoveneasca” si dupa revenirea la grafia latina a limbii romane in Basarabia. Deloc intamplator – si fratii mai mici ai rusilor, Iugoslavii (slavii de la sud – acum sarbii) ii supun aceleiasi politici privind o falsa dicotomie pe romanii din sudul/vestul Dunarii (Timoc), fata de romanii din Romania, numindu-I pe primii …”vlahi.” Acelasi lucru il fac cu romanii din Grecia si grecii, bulgarii, albanezii si croatii in propriile tari, mai putin macedonenii. Ungurii fac acelasi lucru cu impartirea romanilor din Ungaria in romani si “baiesi”, care vezi Doamne ar vorbi…”limba baiasa”.
Repet, aici nu-i nici macar vorba de aromani, deci tot de romani dar care au un dialect; este vorba de romani ca si Dvs.si ca mine, care ne intelegem fara fituici cu pretentii de “dictionare” (vezi maculatura lui Vasile Stati, la care nici macar domnul Marian Lupu nu face referinta ). Deci am doua intrebari: cum explica (neo)comunistii si rusofilii aceeasi limba romaneasca ca fiind “doua” limbi in era Internetului si a lipsei de sarma ghimpata, si –mai important poate – ,ce au ei de castigat cu aceste insulte fata de evidenta bunului-simt?
Cum s-au simtii rusii din Basarabia de exemplu, daca i-am numi “poporul narozilor” care ar vobi “limba naroada”, adica rusa dar scrisa in…alfabetul latinesc?
Ana Gutu: După cum am mai menționat cu varii ocazii, inclusiv în scrierile mele științifice, confuzia identitară și lingvistică este rezultatul ocupațiilor din 1812 și 1940/1944, deoarece inițial imperiul țarist, iar mai apoi imperiul sovietic, au dus o luptă acerbă pentru eradicarea suflării românești, însă nu au reușit. Partidele de stânga, mai ales comuniștii, sunt ereditari de drept ai doctrinei leniniste, ai fostului partid comunist din URSS. Ei au misiunea de a promova în continuare aceste politici nihiliste. Trist este faptul că reprezentanții minorităților naționale și etnice, nu toți, dar totuși, o bună parte din ei, fac jocul comuniștilor și nici nu acceptă ideea de a respecta națiunea majoritară în tot ceea ce înseamnă istoria, civilizația, limba română, ducând o politică de negare și respingere a adevărului științific.
Gabriel Teodor Gherasim: Tin minte, pe timpul “democratiei” comuniste tovarasul Voronin a impus schimbarea – printre altele – a titulaturii Liceului Romano-Francez Gheorghe Asachi din Chisinau in Liceul “Moldo”-Francez, si i-a pedepsit cu expulzarea pe curajosii elevi care au opus rezistenta. Este interesant si faptul ca directoarea Liceului Romano-German din capitala a acceptat modificarea, argumentind, dispretuior: “Aici spunem Liceul Moldo-German, pentru ca nu suntem la Asachi”. Aceasta ridica doua intrebari: exista doua constiinte contrapuse intre generatiile mai tinere “pro-romanesti” si cele adulte “filo-rusesti,” sau exista oameni de bun-simt, care se recunosc drept romani din ambele generatii, dupa cum exista si unelte de dezbinare “moldoveniste” in toate generatiile?
Ana Gutu: Dialogul generațiilor este mai dificil în RM, deoarece există familii în care adulții mai votează ideologia comunistă, poate mai mult din nostalgie, căci erau pe atunci tineri, iar tinerețea e pentru orice om periaoda vieții cea mai fericită. Adevărat e că vom avea nevoie de ceva timp ca să se producă un schimb de generații, să-și facă efectul educația, cartea, lumina. Accelerarea acestui proces poate fi obținută prin educarea populației cu ajutorul unui spațiul informațional românesc adecavt, din păcte acest spațiu informațional în RM nu există, suntem invadați de canale rusești, prin care este continuată opera de ținere în prizonierat nostalgic a oamenilor cu rezistență inadecavtă la tot ceea ce înseamnă propagandă și minciuna de la Kremlin.
Gabriel Gherasim: Inca de pe timpul imperiului roman, zicala “Divide et Impera” (Imparte si Domina!) a fost folosita cu succes de toate imperiile in zonele ocupate. Ceea ce am vazut in Basarabia, au fost romani basarabeni care “s-au dat cu rusii” si au devenit parte integranta in persecutarea propriului popor (mancurtii). Mai greu de acceptat este ca oameni, ale caror familii au suferit crunt sub persecutia comunista ruseasca nu numai ca au pasit peste cadavrele inaintasilor si au trecut de partea opresorilor, dar au si devenit porta-voce a lor. Sa il luam pe Vladimir Bujenita, al carui bunic matern, Isidor Sarbu a fost luptator anti-comunist si refugiat inRomania dupa ocuparea ruseasca a Basarabiei. E vorba de numele conspirativ De Vladimir Voronin (Cioara), fost si prezent milionar si presedinte al comunistilor, care a numit tricolorul Moldovei (deci romanesc) “steag fascist”. Alt caz e tovarasa Zinaida Greceanii, fosta prim-ministru pusa de comunistii aserviti Moscovei, ai carei parinti Marioara Ursu si Petrea Bujor au fost deportati in Siberia in anii ’50.
Ce instrumente si tehnici a folosit sistemul comunist de a fost in stare ca sa desfigureze in asa hal indivizii, sa ii transforme pe unii din victime in asupritori?
Ana Gutu: S-a scris deseori despre sindromul Stockholm, atunci când victima devine adoratoare a călăului său, probabil aceasta s-a întâmplat cu românii din Basarabia, frica încubărindu-se în mintea populației de aici. Secolul al XIX-lea a fost un secol al luminilor în Europa, dar pentru basarabeni acest secol a fost unul al analfabetismului, al privării de drepturi identitare și lingvistice. Basarabia nu a venit pregătită către Ziua Marii Uniri din 1 decembrie 1918. Era un spațiu profund rusificat, unde abia după 1 decembrie 1918 au fost deschise circa 3 000 de școli românești, cămine culturale, a început viața culturală adevărată, dar 22 de ani au fost mult prea puțini în acest sens. Dupăî 1940/1944 ocupanții sovietici și-au făcut bine treabă prin intermediul propagandei și ideologizării, migrației forțate și schimbării componenței etnice a populației (căsătroii mixte în special, din care rezultau copii vorbitori de rusă). Aici în RM s-a înrădăcinat termenul de ”mancurt”, personaj lipsit de memorie originară, un termen mai puțin cunoscut în vest, deoarece vine dintr-un roman al unui scriitor kirghiz. Din păcate, inclusiv acum RM e plină de mancurți, oameni lipsiți de sentimentul identitar, chiar dacă au nume românești.
Gabriel Teodor Gherasim: Cealalta parte a ecuatiei iarasi este de ce, in ciuda aceluiasi sistem de mutilare sufleteasca, au fost si sunt romani basarabeni, care in ciuda aceluiasi regim de deznationalizare, si in ciuda persecutarii familiei pana la omucidere de catre rusi, au pastrat si au promovat de-o viata cultura, limba, istoria, si civilizatia daco-romana dintre Nistru si Prut? Ce-a creat de fapt diferenta dintre cedare, si rezistenta, in fata persecutiilor comuniste rusesti?
Ana Gutu: Păstrarea sentimentului identitar național a fost mai ales posibilă în familiile de intelectuali, unde buneii, părinții, au fost profesori, medici, familiile în care părinții au fost oameni gospodari și au fost expropriați, apoi deportați în Siberia. Universitatea din familie a contat foarte mult în acest sens.
Gabriel Teodor Gherasim: Sa ajungem la minoritari. La 20 de ani de la independenta Moldovei dupa jugul rusesc, un numar important de alogeni rusolingvi pastreaza franghiile economiei de la Chisinau. Populatia minoritara rusofona insista ca majoritatea de 80% de etnici romani sa stie ruseste, pentru ca ei sa nu vorbeasca romaneste. Aceiasi rusolingvi, odata ajunsi in Vestul Europei sau in SUA (inclusiv daca sunt sub 60 de ani) invata limba tarii-gazda in 6 luni sau stiu ca ajung sa nu aiba ce manca, adica din ce isi castiga existenta. Mai tragic, pentru gospodarii romani basarabeni deportati in Siberia, Kazahstan s.a., alternativa era sa invete imediat ruseste sau sa moara. Cum explicati persistenta rusofonilor din Basarabia de a refuza sa invete limba romana, pe care ei o numesc “moldoveneasca”, si ma refer aici la copii de la 16 ani pana la adulti sub 60 de ani? Sau cum explicati tupeul bascanului din “Gagauzia” care ameninta ca restituie scrisorile Chisinaului pentru ca sunt in…”limba moldoveneasca”, si nu “in rusa,” dupa cum tot aceeasi Gagauzia insista ca sa predeie in “limba moldoveneasca” refuzand sintagma Limba Romana?
Ana Gutu: Să nu uităm că rușii sunt exponenții unei mari națiuni, națiuni care până a se constitui, a dus războaie, a cucerit popoare. Rusia e o țară destul de mare, ca rușii să se poată mândri cu ea, cu istoria lor, cu civilizația și cultura lor. Aceasta le-a dat legitimitatea de a se simți mari și tari oriunde s-ar afla. E filosofia existențială, în spirit imperial, care e îmbățișată cu plăcere și nicio reținere de ruși. De aici vine și handicapul lingvistic, propriu exponenților națiunilor mari. Rusul se vrea stăpân oriunde ar merge. Explicația este de sorginte istorică. E greu să răstorni o astfel de filosofie existențială. În RM cele 20 de procente de minorități, 5 de ruși, 11 de ucraineni, 3 de găgăuzi, 1 de bulgari ș.a., luate la un loc formează o minoritate rusolingvă puternică, ce renunță la limba lor maternă în favoarea limbii ruse. Toate bune și mai bune până în momentul când reprezentanții acestor minorități încep a decide soarta limbii oficiale din RM. Pentru astfel de acțiuni, menite să submineze ordinea constituțională a statului, oricine, indiferent de naționalitate sau etnie, trebuie să fie tras la răspundere, mai ales după decizia Curții Constituționale din 5 decembrie 2013.
Gabriel Teodor Gherasim.: Cand retorica antiromaneasca pierde teren, se recurge la violenta: agresivitate si violenta contra participantilor la Marsul Unirii de la Balti, impuscarea cetatenilor civili la punctul de trecere al “vamesilor transnistrieni” rusi, violarea si omorarea tinerilor la protestele din aprilie 2010, asasinarea, prin diverse “accidente”, a artistilor si intelectualilor unionisti romani de-a lungul anilor, invadarea in scoli, si/sau expulzarea profesorilor si a elevilor din scolile romanesti “moldovenesti” din Estul Moldovei (Transnistria), arestarea sub acuzatii false de “teroristi” a elevilor romani din Transnistria, existenta armatei rusti de ocupatie din anii 90 pana in prezent, in ciuda Tratatului de Retragere semnat la Istambul in 1999 etc. In ce masura trebuie sa inventariem si repeta aceste fapte publicului romanesc si international, pentru a arata cat de “democratica”, este, de fapt, Rusia azi in Republica Moldova?
Ana Gutu: Inventarierea o vor face istoricii, aceasta este misiunea lor, eu consider că presiunile Rusiei vor urma, inclusiv după parafarea și semnarea Acordului de Asociere cu UE, deoarece Rusia, în virtutea veleităților sale imperiale, nu dorește să piardă teren în fostele spații sovietice. Important e să fim consecvenți, demni, să rezistăm și să ne urmăm destinul european.
Gabriel Teodor Gherasim: Sa revenim la condamnarea comunismului: Romania a facut-o in 2006, la fel si tarile din Estul Europei. R.Moldova a interzis, in 2012, simbolurile “secera si ciocanul”, sub a caror flamura rosie au murit peste 150 000 000 de civili in toata lumea in regim comunist. Rusia, insa, mai are steaua rosie pe Kremlin si venereaza hoitul lui Lenin, pe post de “Mesia al comunistilor”.
Si Comunitatea Europeana a refuzat in repetate randuri sa condamne comunismul, cel mai recent in 2010, cand Romania, Republica Ceha, Ungaria, Bulgaria, Latvia si Lituania au cerut din nou acest lucru. Frica pentru ca o sa le taie rusii gazele naturale si conlucrarea partidelor de stanga din Grecia si Vestul Europei au facut ca occidentalii sa respinga initiativa.
In Londra in 2011 a avut loc o expozitie cu chiloti de dama cu secera si ciocan pe ei in loc de floricele si au venit propuneri din SUA sa se faca bauturi de limonada chemate Leninada. Fascinatia cu dictatorii comunisti a ajuns si la Casa Alba a lui Obama, unde, in 2009, pe bradul de Craciun a aparut si un glob cu fata lui…Mao Tse Dung (65 000 000 de victime, conform Cartii Negre a Comunismului). Iar in 2010, in acelasi an cand Georgia a demolat statuia lui Stalin din Groznii, in Bedford Virginia, americanii i-au ridicat o statuie lui … Stalin, pentru “eliberarea” Frantei (de mentionat ca singurii “estici” care au participat, de fapt, la eliberarea Occidentului, a fost armata poloneza din exil, pe care Chrchill a predat-o dupa razboi rusilor; acestia i-au arestat pe soldati si i-au omorat pe supravietuitorii luptelor contra germanilor din Franta si Italia). Presedintele Nicolae Timofti a declarat in revista austriaca Die Presse ca: “nu exista nici o diferenta intre sistemul nazist si cel sovietic.” Deci cum trebuie educati acesti occidentali ca sa afle memoria atator martiri, pe care ei o terfelesc prin bagatelizarea sau chiar glorificarea ideologiei si a actiunilor comuniste?
Ana Gutu: Fiind delegat la Adunarea parlamentară a Consiliului Europei am contribuit la elaborarea raportului și apoi, prin amendamente votate în plen, la adoptarea în 2010 a Rezoluției 1723 cu privire la ”Comemorarea victimelor Holodomorului” – foametei organizate în Ucraina, document în care se face referință la foametea organizată din Transnistria în 1932-1933 și Basarabia în 1946-1947. Deja în 2006 APCE a adoptat Rezoluția 1486 cu privire la ”Necesitatea condamnării internațiobale a crimelor regimurilor totalitar-comuniste”. Parcă există un cadru internațional pentru a realiza demersul în cauză, eu, însă, consider că statele post-comuniste nu au fost suficient de insistente în acest sens. Recent eu și colegii mei deputați din Partidul Liberal Reformator am adresat președintelui RM Domnului Nicolae Timofti o scrisoare deschisă, prin care solicităm crearea unui institut de studiere a crimelor regimului comunist. Institutul va avea drept sarcină elaborarea unui rechizitoriu, în baza mărturiilor vii, documentelor și dosarelor de arhivă. Rechizitoriul împotriva crimelor comunismului trebuie să fie prezentat într-o instanță judiciară din RM care să se pronunțe în sensul condamnării regimului comunist pentru crimele comise împotriva cetățenilor din Basarabia. Deja având un câștig de cauză la nivelul instanțelor naționale, putem vorbi și de concertarea eforurilor pe dimensiunea internațională și să insistăm la o judecată internațională care ar condamna crimele regimurilor totalitare comuniste, așa precum o recomandă APCE în rezoluția 1486 din 2006.
Gabriel Teodor Gherasim: In ciuda rusificarii si a tribalizarii masive asa-zis “moldoveniste” din Moldova, totusi, Basarabia da exemple demne de urmat intregii natiuni daco-romane: Festivalul Limba Noastra Cea Romana (devenit fenomen universal in Romania si comunitatile romanofone), Protestele Tinerilor din Aprilie, Podul de Flori din anii ‘90, Marsul Unirii, cel mai mare drapel tricolor romanesc din lume desfasurat la Chisinau. Unde vedeti redesteptarea romanilor dintre Nistru si Prut in viitorul apropiat si departat al poporului nostru?
Ana Gutu: Consider că redeșteptarea românilor dintre Prut și Nistru a început încă în anii 1988-89, e un proces continuu, deoarece schimbarea mentalităților sociale ne va lua ceva timp. E nevoie de foarte multă lumină, multă carte, multă informație. Schimbarea mentalităților este inevitabilă odată cu schimbarea generațiilor și deschiderea definitivă a frontierelor. Din 2014 cetățenii RM vor călători fără vize în UE, deci, inclusiv, în România. Sângele se va reamesteca, ad literam, prin căsătoriile tinerilor de pe ambele maluri ale Prutului, iar odată cu deschiderea frontierelor li se vor deschide larg ochii și celor care se încăpățânează să vadă soarele de asupra caoului, țintindu-și cu onstinație privirea doar spre bocancii ocupantului.
Gabriel Teodor Gherasim: Mult stimata doamna Gutu, ne intalnim la amurgul anului 2013. Puneti ca sa ne dati un sumar a ceea ce a insemnat 2013 pentru Basarabia si pentru poporul roman in general?
Ana Gutu: În primul rând, a fost un an aniversar, s-au împlinit 95 de ani de la Marea Unire din 1918. România a jucat un rol definitoriu în realizarea unui eveniment istoric pentru Republica Moldova – parafarea Acordului de Asociere a RM la UE, Vilnius, Lituania. România a fost și este mai mult decât țară-avocat pentru Republica Moldova în sprijinirea parcursului său european. Integrarea economică și politică a Republicii Moldova în UE va însemna și reîntregirea civilizației românești. Un alt eveniment important, din punctul meu de vedere, îl constituie hotărârea Curții Constituționale a Republicii Moldova, în privința constituționalizării Declarației de Independență a RM din 1991, document în care se utilizează glotonimul LIMBA ROMÂNĂ. Prin modesta-mi contribuție, și anume, sesizarea pe care am făcut-o la Curte la 26 martie 2013, am declanșat un răspuns juridic important – limba română s-a întors din punct de vedere gloto-politic în Republica Moldova.
Gabriel Teodor Gherasim: Ce inseamna faptul ca limba romana este considerata ca limba de stat pentru Republica Moldova?
Ana Gutu: În primul rând, aceasta consfințește următoarea realitate axiomatică: suntem un popor, avem o istorie comună, avem aceeași limbă – limba română, dar, deocamdată, locuim în două state românești. Cei care vor continua să nege acest fapt, din start sunt înregimentați fie în tagma celor obscuri la minte, fie în tagma propagandiștilor manipulatori, căci și de aceștia există destui în RM, din păcate
Gabriel Teodor Gherasim: Cine au fost promotorii limbii romane a Declaratiei de Independenta, carora le ramanem indatorati, si cine au fost promotorii “limbii moldovenesti” din Constitutie, care s-au acoperit de ridicol de-a lungul decadelor, pana la culminarea in infama fituica de “dictionar moldo-roman”?
Ana Gutu: Dintoteauna promotorii și salvatorii limbii române în Basarbia au fost oamenii de cultură, oamenii luminați la minte, scriitorii, poeții, actorii, profesorii vizionari – adică, filosofii. Providența a făcut ca textul Declarației de Independență a RM din 1991 să fie ticluit cu mult har. Nici viciosul articol 13 din Constituție, care este rodul ocupației sovietice, nu a stăvilit adevărul științific. Nomenclatura comunistă a avut tentacule și încă le mai are până în ziua de azi. Un imperiu al răului, precum a fost cel sovietic, nu dispare niciodată fără urme. Finalmente, adevărul științific triumfă, spiritul unui popor învinge, oricât de mari ar fi stavilele ridicate în mod artifical de imperii și dictatori.
Gabriel Teodor Gherasim: De la politicieni din Gagauzia, care s-au nascut si traiesc in Moldovadar vorbesc numai ruseste, la ucrainienii din Bucovina de Nord si Bugeac, diverse autoritati au continuat ca sa publice carti si sa creeze matricole scolare unde limba romana si “limba moldoveneasca” erau considerate limbi diferite, iar vorbitorii lor, drept “popoare diferite”.
In ce masura decizia Curtii Constituționale de la Chisinau poate obliga universalitatea limbii romanesti in curiculumurile scolare si/sau datele statistice ale densitatii poporului roman (acum re-adus sub aceeasi identitate)?
Ana Gutu: Trebuie să spunem foarte clar, din 1991 încoace, nu au existat probleme cu denumirea corectă a limbii în curricule și manuale, documente științifice, academice, instituționale, culturale etc. Minoritarii utilizează intenționat probleme denumirii limbii în scopuri politice, pentru a destabiliza situația din republică, pentru a opri mișcarea RM pe calea integrării europene. Unii din ei sunt cu simbrie din est, nici nu ne miră acest lucru. Dar, atitudinile se vor schimba, cu siguranță, odată cu schimbarea calității vieții.
Gabriel Teodor Gherasim: Multi au fost copiii si adultii care au fost abuzati verbal si fizic in marsurile unioniste, din Chisinau, la Balti, si in alte locatii. A meritat suferinta lor pentru rezultatele din acest an?
Ana Gutu: Agresiunile verbale și de orice alt gen pe motive unioniste sau lingvistice nu sunt o noutate în RM. Eu personal am crescut într-un orașel profund rusificat, și acum îmi amintesc de certurile pe motive etnice, care izbucneau între elevii moldoveni și cei ruși în timpul faimoaselor parade de 1 mai sau 7 noiembrie. Toleranța și acceptarea celuilalt este o lecție pe cate trebuie s-o învețe mai ales reprezentanții minorităților din RM. Mai ales ei, deoarece noi le-am învățat limba, chiar dacă ei sunt mai puțini, însă, fenomenul invers așa și nu s-a produs în masă, ci doar foarte sporadic. Acum, primind mesaje electronice amenințătoare la adresa mea, pentru că pledez în favoarea limbii române, identității noastre românești, stau și mă întreb: ce s-a schimbat de la ocupația sovietică încoace? Mai nimic. Același nerespect pentru băștinași, același dispreț. E cazul să fim noi mai demni și să ne facem respectați, prin promovarea valorilor noastre românești cu multă fermitate și caracter.
Gabriel Teodor Gherasim: In ciuda deportarilor dine perioadele tariste, comuniste si “democrate” (a la Putin, in Transnistria) de deznationalizare romaneasca din Basarabia/Bucovina de Nord Bugeac, si a introducerii constant de colonisti rusofoni, supravietuitorii victimelor deportarilor si a persecutiilor anti-romanesti facute de Rusia intre Nistru si Prut, s-au ridicat la inaltimea inaintasilor lor, prin culminarea legiferarii limbii romane, ca sa revina in Basarabia la ea…acasa (la fel ca si tricolorul si leul monedei).
Ce mai trebuie de facut pentru ca Basarabia sa re-ajunga in Romania?
Ana Gutu: E nevoie de multă curiozitate din partea românilor de pe ambele maluri ale Prutului. Frații, separați de un râu, încă nu se cunosc suficient. Să trecem Prutul cu mai multă îndârjire, să comunicăm pe toate căile posibile, să facem astfel ca românii din România să aibă cetățenia Republicii Moldova, pentru a nu le permite comuniștilor și acoliților coloanei a cincea să vină vreodată la putere, să ne dicteze cine suntem și de unde venim. Lecția istoriei este una dureroasă, dar ea este o lecție! Ar fi bine s-o învățăm și să utilizăm în mod pragmatic toate oportunitățile, de ordin economic, mai ales, ca să unim cele două maluri ale Prutului, pas cu pas, inteligent, ireversibil, odată și pentru totdeauna.
Gabriel Teodor Gherasim: Ce doriti ca sa urati Republicii Moldova si Romaniei pentru Noul An?
Ana Gutu: Cele două state românești să se regăsească cât de curând, un prim pas fiind, ridicarea barierelor de circulație în 2014. E un pas gigantic spre reîntregirea neamului românesc. Să se poată întâlni frate cu frate, părinții cu copiii lor, să se re-amestece sângele, care să o ia la fugă prin venele noastre românești, readucând la viață părțile atrofiate ale trupului României, dându-i o speranță nouă, plină de energii creatoare.
Gabriel Teodor Gherasim: Ati mai vrea sa adaugati ceva pentru cititorii nostri din toata lumea?
Ana Gutu: Le doresc tuturor Crăciun fericit, sărbători de iarnă luminoase, curaj și perseverență, sănătate și fericire personală.
Gabriel Teodor Gherasim.: Cum pot sa va contacteze cititorii nostri?
Ana Gutu: La adresa electronică agutu@ulim.md
http://www.anagutu.net
Gabriel Teodor Gherasim: Doamna Profesor Gutu, multumim pentru interviu si va dorim dumneavoastra si celor dragi Craciun Fericit! si An Nou Ferici!
Comments are closed.