Alegeri parlamentare 2024: Eliza Peța-Ștefănescu, un om tânăr și implicat pe calea sigură pentru România!

0
353

România a crescut semnificativ, pe toate planurile, în ultimii ani, iar din această echipă puternică a PSD și PSD Dolj face parte și Eliza Peța-Ștefănescu, parlamentar aflat, acum, în cursul celui de-al doilea mandat, și care candidează din nou, alături de echipa de profesioniști a PSD Dolj.

Deputatul este unul dintre parlamentarii de Dolj care a contribuit, alături de echipa PSD Dolj, de autoritățile locale și județene, precum și alături de ceilalți colegi parlamentari, la proiectul pentru realizarea drumului-expres Craiova-Pitești, unul de importanță maximă pentru toți cetățenii din Dolj și din Oltenia. Acesta va fi dat în folosință foarte curând, fiind încă o dovadă că promisiunea PSD s-a transformat într-un fapt palpabil.

„Consider că, în domeniul în care noi lucrăm, sunt mai mult importante faptele. Oamenii văd ceea ce am reușit să facem pentru ei, în timp ce alții doar au rostit proiecte, însă nu le-au pus în practică. De-a lungul celor opt ani, alături de colegii mei din PSD și PSD Dolj, am adus modificări importante în domeniul legislativ și,doar în ultimul mandat, am reușit să îmbunătățim sistemul de funcționare al instituțiilor publice, să eficientizăm procedurile și să creștem, prin aceste măsuri, nivelul de trai al cetățenilor”, a declarat candidatul PSD Dolj pentru alegerile parlamentare, Eliza Peța-Ștefănescu.

Făcând parte dintr-o echipă tânără, cu viziune și cu soluții aplicate pentru rezolvarea problemelor de la nivelul societății, candidatul PSD Dolj are în prim-plan proiectele pentru tineret, conștientă fiind că cetățenii unei țări trebuie sprijiniți de mici pentru a putea reuși în propria comunitate.

Programe de încurajare a studiilor și de facilitare a business-urilor pentru tineri

Tinerii sunt viitorul unei Românii în care calea sigură este reprezentată de stabilitate, încredere și implicare, iar PSD are proiecte importante pentru ei în Programul de guvernare pentru următorii ani. Ei trebuie să știe că vor beneficia de programe fiscale adaptate nevoilor lor, că vor fi încurajați să-și deschidă afaceri, prin granturi guvernamentale pentru start-up-uri, și că nu vor mai trebui să plece de acasă pentru a-și urma visul. Încurajându-i financiar pe antreprenori să angajeze tineri, va fi redus șomajul, iar tinerii vor găsi motivarea să rămână angajați prin prime de stabilitate. Asta după ce tot statul îi va sprijini să studieze, alocând peste 100 de milioane de euro pentru studiile superioare ale copiilor din medii defavorizate.

Pentru o casă a lor sau un credit, tinerii au deja pregătite de către PSD programe pentru locuințe ANL, programe de credite ipotecare sau imobiliare, precum și continuarea programelor deja existente pentru împrumuturile studenților ori pentru familiile tinere. Visele tinerilor nu trebuie să se mai împlinească departe de casă; de aceea, Partidul Social Democrat va fi alături de ei încă din sânul familiilor lor, statul urmând să sprijine creșele, mai apoi susținându-i pe tineri să rămână în școală, să intre la facultate, să se angajeze și să-și deschidă o afacere, ca mai apoi să-și întemeieze o familie.

Pe 1 decembrie, românii aleg #CaleaSigurăPentruRomânia și pentru viitorul construit aici, acasă!

CMF: 11240017