Muzeul Cărţii şi Exilului Românesc a găzduit Simpozionul „Monica Lovinescu – 100 de ani de la naştere”

0
811

Muzeul Cărţii şi Exilului Românesc a găzduit timp de trei zile Simpozionul „Monica Lovinescu – 100 de ani de la naştere”, eveniment care a adus în centrul dezbaterilor viaţa şi opera uneia dintre cele mai cunoscute voci ale criticii literare româneşti, personalitate centrală a exilului românesc.

În intervalul 18-20 noiembrie, cercetătorii, muzeografii şi bibliotecarii Muzeului Cărţii şi Exilului Românesc” au pregătit expoziţii, sesiune de comunicări, vizionări de filme, care au în prim plan viaţa şi opera Monicăi Lovinescu.

Simpozionul „Monica Lovinescu – 100 de ani de la naştere” s-a bucurat de prezenţa unor invitaţi reprezentativi pentru cultura şi viaţa academică românească.

Prof. univ. dr. Radu Carp, profesor la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti şi director al Şcolii Doctorale de Ştiinţe Politice, a susţinut o prezentare cu tema „Contribuţia Monicăi Lovinescu la combaterea totalitarismelor secolului XX”.

Cel de-al doilea invitat, conf. univ. dr. Mireille Rădoi, Director General al Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”, a prezentat lucrarea intitulată „Din biblioteca Lovinescu – Ierunca spre Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”: o călătorie prin universul de carte”.

                 La sesiunea de comunicări au participat cu prezentări Lucian Dindirică, managerul Bibliotecii Judeţene „Alexandru şi Aristia Aman”, cu tema Monica Lovinescu: acte şi documente inedite în colecţiile Muzeului Cărţii şi Exilului Românesc”, precum şi Matilda Breazu, Mihaela Călinescu, Elena Bălăşanu, Rodica Constanda, Cristina Gelep, Mira Păunescu şi Laviniu Lăpădat, cercetători în cadrul Muzeului Cărţii şi Exilului Românesc.

Pe toată durata simpozionului, în holul expoziţional aflat la parterul Muzeului Cărţii şi Exilului Românesc, a fost disponibilă expoziţia „Monica Lovinescu în colecţiile Muzeului Cărţii şi Exilului Românesc”.

Simpozionul „Monica Lovinescu – 100 de ani de la naştere”, s-a încheiat cu vizionarea filmului „Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca”, din colecţia „Memoria Exilului Românesc la TVR”.

Monica Lovinescu s-a născut la 19 noiembrie 1923 la Bucureşti, într-o familie de intelectuali. În anul 1947 a plecat cu o bursă la Paris, în Franţa, unde a cerut azil politic incepând cu anul 1948.

Monica Lovinescu a obţinut Premiul ARA al Academiei Româno-Americane de Ştiinţe şi Arte (1987). La ediţia a II-a, din 2003, a Premiilor Prometheus ale Fundaţiei Anonimul, a fost nominalizată la Marele Premiu Prometheus Opera Omnia – secţiunea Literatură. În 1999, i-a fost conferit Ordinul naţional „Steaua României” în grad de Comandor alături de eseistul, criticul literar şi poetul Virgil Ierunca, cel cu care a fost căsătorită (din 1923). Cei doi au primit distincţia „pentru curajul şi tenacitatea cu care nu au încetat să lupte pentru valorile adevărului, culturii şi libertăţii” în îndelungată activitate de critică radiofonică pe care au desfăşurat-o la postul Europa Liberă.