Facultatea de Drept a Universităţii din Craiova a invitat Colegiului Național „Elena Cuza“ din Craiova la susținerea unui eveniment academic, desfășurat în perioada 16-17 noiembrie 2023, în campusul universitar. „Zilele Dreptului”constituie un proiect al Ministerului Justiţiei, privind educaţia juridică în şcoli, susținut financiar de Ministerul Educației, fiind implementat de Facultatea de Drept și în acest an cu succes.
Este deja în tradiția Facultății de Drept ca studenții și cadrele didactice să participe la întâlniri cu liceeni și să le transmită informații juridice referitoare la diferite aspecte sensibile în societate. În acest an, 50 de elevi ai Colegiului Naţional “Elena Cuza” din Craiova au participat la dezbateri moderate de practicieni ai dreptului. Pe agenda de lucru s-au aflat teme de interes pentru tinerii liceeni: “Dreptul de partea noastră în viața de zi cu zi” – conf.univ.dr Manuela Istrătoaie; “Implicaţii juridice ale comunicării in mediul on-line “- asist.univ.dr Oana Retea; “Conflictul cu legea” – lect.univ.dr Cătălin Voiculescu.n Discuțiile au fost concentrate pe ideea cunoașterii regulilor de conduită și comportament, reguli fundamentale care guvernează acțiunile și inacțiunile omului în orice moment al vieții, a conștientizării faptului că respectul față de lege este o condiție esențială pentru siguranță și prosperitate și o valoare intrinsecă a democrației.