Ajuns pe mâna poliţiştilor

0
305
În seara zilei de 20 noiembrie a.c., polițiști din cadrul Secției 1 Poliție Craiova au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat de 60 de ani, din municipiul Craiova, bănuit de comiterea infracțiunii de încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecţie provizoriu. Acesta va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, cu propunere de arestare preventivă.
Înn cursul zilei de 19 noiembrie a.c., polițiștii  dojleni au fost sesizați de o femeie, de 60 de ani, din municipiul Craiova cu privire la faptul că, pe fondul unui conflict spontan, aceasta ar fi fost agresată fizic de către soțul său, fiind emis un ordin de protecție provizoriu pentru o perioadă de cinci  zile. De asemenea, tot în cursul zilei de 19 noiembrie a.c., bărbatul ar fi încălcat prevederile ordinului de protecţie emis împotriva sa şi s-ar fi apropiat de locuința soției sale. ” În urma cercetărilor efectuate şi a probatoriului administrat, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, bărbatul a fost reținut de poliţişti, pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj. În cursul acestei zile, persoana reținută va fi prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova în vederea luării unei măsuri preventive”, a precizat Andreea Mateescu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj .