Un ofiţer al SAS Dolj s-a sinucis

0
646

Tragedie la Serviciul pentru Acţiuni Speciale Dolj (SAS), după ce un ofiţer a fost găsit fără viaţă în subsolul blocului în care locuia. Se pare că este vorba despre o sinucidere, indiciile conducând spre această ipoteză.

Sâmbătă, 20 noiembrie, trupul neînsufleţit al bărbatului a fost găsit în scarea blocului în care locuia. Se pare că acesta avea probleme familiale, fiind în plin divorţ, dar fiind o fire mai retrasă, după cum îl descriu colegii, nu ar fi vorbit cu nimeni despre perioada grea prin care trecea. Sâmbătă, trupul neînsuflețit al bărbatul a fost găsit în subsolul blocului, existând indicii că s-ar fi otrăvit. Polițiștii au demarat o anchetă în acest caz, urmând a se stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs evenimentul. „Din primele verificări, s-a stabilit că bărbatul nu prezintă urme de violență pe corp. Cadavrul bărbatului a fost transportat la morga Spitalului Clinic Municipal Filantropia, fiind dispusă efectarea unei expertize medico-legale pentru stabilirea cu exactitate a cauzei decesului”, a  precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Mihaela Sadoveanu. Politistii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, iar cercetările sunt continuate, urmând ca la finalizare să fie propusă soluție prin unitatea de Parchet competentă.