Drumul județean 552 Craiova-Cetate, peste 95% este asfaltat

0
715
Peste 95% din drumul județean 552 Craiova-Cetate este asfaltat, iar cel de-al doilea tronson o să fie asfaltat în proporție de 100% la sfârșitul aceste săptămâni.
“Astăzi am fost în vizită pe șantierul acestui drum, la Caraula, acolo unde constructorul toarnă primul strat de asfalt chiar în aceste zile. Odată cu finalizarea celor 3,3 kilometri de drum în intravilanul localității Caraula, se încheie operațiunea de asfaltare cu primul strat pe toată distanța cuprinsă între Râpa Roșie și Cetate, urmând ca stratul de uzură să se toarne în primăvara anului viitor. În perioada următoare vor continua lucrările de amenajare a trotuarelor și a pistelor de cicliști în localitățile Vârtop, Caraula și Cetate”, a explicat Cosmin Vasile, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, într-o postare pe facebook.
Pe primul tronson de drum se continuă lucrările la podul peste râul Jiu din comuna Bucovăț, dar și în intravilanul comunelor Bucovăț și Terpezița, la structura drumului și la execuția rigolelor de acostament și cele carosabile.