Mesajul premierului Ludovic Orban cu prilejul Zilei Internaționale a Drepturilor Copilului

0
465

“Se împlinesc astăzi 30 de ani de când Adunarea Generală a Națiunilor Unite a adoptat Convenția cu privire la drepturile copiilor, 20 noiembrie fiind marcată de atunci ca Ziua Internațională a Drepturilor Copilului.

România a fost printre primele state care au ratificat acest document, ce consacră principiul interesului superior al copilului, principiu inclus și în dreptul european referitor la drepturile copilului și pe care România, ca stat semnatar al Convenției ONU și ca stat membru al Uniunii Europene, s-a obligat să-l aplice.

Când vorbim despre copii și adolescenți, toți suntem de acord că trebuie să-i tratăm cu respect și că suntem datori să le asigurăm cele mai bune condiții pentru ca ei să crească frumos, în condiții de trai decente, să aibă acces nediscriminatoriu la sănătate și educație, să beneficieze de protecție specială în fața unor pericole la care pot fi expuși și cărora ei nu le pot face față. O societate în care copiii sunt sănătoși, educați și fericiți are perspective reale să se dezvolte în viitor.

Ca părinte și ca prim-ministru, deopotrivă, consider absolut necesară mai multă asumare la nivel instituțional și individual în chestiuni care țin de viața și drepturile cetățenilor, inclusiv ale copiilor – într-un cuvânt: un stat cu adevărat funcțional, cu instituții capabile să asigure aplicarea legii, să pedepsească și, mai ales, să prevină abuzurile de orice natură împotriva copiilor, neglijențele care curmă vieți nevinovate, să ia măsuri care să reducă rata nedorit de ridicată a mortalității infantile, abandonul școlar, riscul de sărăcie și excluziune socială în rândul copiilor.

Accentul pe care Guvernul îl va pune pe eficientizarea administrației și pe dezvoltare economică poate asigura copiilor viitorul pe care fiecare părinte și-l dorește pentru ei.”