Bulgari prinşi în flagrant, pentru dare de mită, la Bechet

0
447

Ieri, doi cetăţeni bulgari s-au prezentat, într-un autovehicul , pe sensul de intrare în ţară, la PTF Bechet, spunând că merg spre Olanda. În urma controlului efectuat de poliţiştii de frontieră, s-au descoperit mai multe cartuşe cu ţigarete şi sticle cu alcool, nedeclarate. Cei doi au încercat să dea mită (150 de euro) oamenilor legii, pentru a nu le fi confiscate bunurile. Poliţiştii au sesizat DGA  – Serviciul Judeţean Anticorupţie Dolj, care, împreună cu un procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, au realizat flagrantul. Bulgarii au fost reţinuţi şi au fost prezentaţi Tribunalului Dolj, cu propunere de arestare preventivă, pentru 30 de zile, , infracţiunea fiind dare de mită.