O bursă, două burse? Nu aceasta este întrebarea.

0
363

Un scandal apărut pe piaţa de gaze legat de iniţiativa legislativă prin care se doreşte impunerea unei singure burse de gaze pe piaţa de gaze. Ideea nu este rea în esenţă, chiar dacă problema nefuncţionalităţilor crase din această piaţă nu se datorează burselor şi trebuia început cu asigurarea mecanismelor de funcţionare a pieţei şi nu a instrumentelor (bursiere). În lipsa mecanismelor de funcţionare a pieţei, cu una sau două burse, vom avea în continuare derapaje pe piaţa de gaze.

Sistemul de tranzacţionare al gazelor naturale, în România, se realizează din anul 2013 şi prin intermediul a două platforme, ambele complet funcţionale: OPCOM şi BRM.

Analizând modul în care aceste platforme au funcţionat în ultimii ani, considerăm că:

  • OPCOM si a dovedit lipsa de capacitate, în aceşti 3 ani, de a oferii produse şi o platformă care să atragă clienţii. La fel ca la majoritatea ”companiilor de stat” are nevoie de a I se crea o situaţie monopolistă pentru a şi dovedii capabilitatea în piaţă. Comportamentul tipic românesc, prin care îţi dovedeşti calitatea managerială pe piaţă doar ”când ţi se bagă în straiţă” prin intermediul reglementarilor, legilor    nu recomandă astăzi, cu nimic alegerea OPCOM ca fiind bursa de gaze care trebuie să rămână în România, ca bursă unică. Simpla analiză a rapoartelor de activitate bursieră pe piaţa de gaze din ultimii 3 ani o descalifică.
  • BRM deşi s-a comportat bine sub aspectul produselor şi paşilor întreprinşi în ultima perioadă, consider că nu a asigurat suficiente elemente de transparenţă, concurenţă şi nediscriminare. Analiza puţinelor date publice, care se găsesc pe site-ul BRM, determină ridicarea a numeroaselor semne de întrebare asupra modului în care anumite tranzacţii sau derulat şi a jocurilor care s-au făcut în piaţă, folosindu-se platformele BRM cu sau fără ştirea acestora. Este adevărat că aceste elemente trebuiau supravegheate de instituţii abilitate şi intervenit ori de câte ori existau suspiciuni asupra modului în care au fost realizate anumite tranzacţii, cu aplicarea prevederilor legislaţiei în vigoare, inclusiv posibilitatea suspendării/retragerii licenţei de funcţionare. În lipsa unor anchete şi a unor hotărâri ale instituţilor abilitate de încălcare a legislaţiei şi/sau concurenţei, orice intenţie de desfinţare a BRM este abuzivă.

 

În acest context al experienţelor din piaţa de gaze, determinate de funcţionarea celor două entităţi  bursiere, dar luând în considerare normalitatea existenţei unei singure burse pe piaţa din România, apreciem că este posibilă derularea următoarelor abordări democratice, teoretice:

  1. Asigurarea unui cadru concurenţial de desfăşurare a activităţii pentru o perioada de 2 ani şi selectarea acelei entităţi care atinge cea mai bună performanţă
  • Solicitarea instituţiilor abilitate, să prezinte rapoarte privind funcţionarea şi performanţa celor două entităţi bursiere, pentru a se elimina orice suspiciune asupra activităţii lor.
  • Eliminarea tuturor piedicilor instituţionale, care pot vicia reala competiţie dintre ele.
  • Stabilirea criterilor de performanţă care vor departaja în următorii 2 ani cele două entităţi şi care va duce la alegerea entităţii unice care va rămâne pe piaţa de gaze

2. Desfiinţarea prin lege a licenţei de administrare a pieţelor centralizate, retragerea licenţelor celor doua entităţi şi înfiinţarea unei licenţe de administrare a pieţei de gaze cu stabilirea criterilor de selecţie transparente, unitare şi echitabile, şi organizarea unei licitaţii pentru obţinerea licenţei de administrare a pieţei de gaze.

Lămurirea acestei incertitudini care planează pe piaţa de gaze de aproape un an, trebuie realizată cât se poate de repede şi să se treacă rapid la rezolvarea adevăratelor şi multora dintre problemele sectorului gazier, care trebuie obligatoriu resetat. Trebuie pus Punct şi reluat de la Capăt, construcţia pe principi corecte a pieţei de gaze din România.

Cert este că lucrurile trebuie să se schimbe, nu prin folosirea abuzivă a legii ci prin abordări democratice şi profesionale. ( sursa : Asociţia Inteligentă, www.dumitruchisalita.ro)