Global Talent, un produs axat pe internship-uri oferit de AIESEC Craiova tinerilor

0
395

Organizaţia de studenţi AIESEC Craiova le oferă tinerilor posibilitatea de a beneficia de produsul Global Talent, un produs reprezentat de internship-uri  în străinătate în domeniul IT. Țările în care aceştia pot pleca sunt Norvegia şi Suedia.

Produsul “Global Talent” dă  studenţilor posibilitatea de a lucra într-un cadru internaţional, pe o perioadă cuprinsă între 6 şi 18 luni. De asemenea, programul vizează studenţii care se află în an terminal la licenţă sau master, dar şi tinerilor absolvenţi care nu depăşesc vârsta de 29 de ani. Studenţii care îndeplinesc  aceste cerinţe vor fi supuşi unui interviu, în cadrul căruia se vor verifica alte 2 criterii ale programului, şi anume un nivel de limbă engleză avansat şi un minim de experienţă în domeniul respectiv.

Pe lângă domeniul IT, se mai regăsesc Marketingul şi Educaţia ceea ce face produsul  mult mai accesibil tinerilor interesaţi să experimenteze unele dintre aceste domenii la un nivel internaţional.

Pentru mai multe informaţii despre proiect studenţii interesaţi pot accesa site-ul www.aiesec.ro/global-talent .

Intershipurile pentru studenţi se practica din anul 1991. Organizaţia craioveană însă are o evidenta clară a studenţilor din care au beneficiat de astfel de cursuri de pregătire profesională începând din 1999, fiind înscrişi aproximativ 100 de tineri.

AIESEC este o organizaţie internaţională de studenţi, prezentă în peste 126 de ţări şi teritorii ce doreşte dezvoltarea abilităţilor de leadership ale tinerilor.