A început atelierul de teatru „Co-LABORATOR”

0
318

Deschiderea primei ediţii a Atelierului de Creaţie Artistică – Teatru „Co-LABORATOR”, organizată de Casa de Cultură „Traian Demetrescu”, a avut loc ieri, la Sala „Aula Buia” a Facultăţii de Agronomie din Craiova. Evenimentul urmează să se desfăşoare aici în perioada 20-25 noiembrie şi să reunească 11 actori care nu au un contract permanent de colaborare cu o instituţie de spectacole. Workshop-ul este condus de Catinca Drăgănescu şi Catrinel Bejenariu şi are la bază  texte din creaţia lui William Shakespeare („Hamlet”, „Richard III”, „Iulius Cezar” şi „Cum vă place”).

Potrivit organizatorilor, atelierul „Co-LABORATOR” îşi propune să deconstruiască procesul de interpretare actoricească, prin antrenamentul specific al mijloacelor de expresie, în mai multe etape. Prima etapă va porni de la analiza de text şi stil. Etapa a doua presupune antrenamentul specific orientat pe rostire, muzicalitate, ritm şi expresie corporală. Ultima etapa este dedicată explorării diverselor formule performative de punere în scenă a produsului final.

«Proiectul „Co-LABORATOR” vine în întâmpinarea actorilor din mediul teatral independent (freelanceri), oferindu-le posibilitatea dezvoltării mijloacelor printr-un workshop condus de specialişti din domeniul teatrului care cuprinde exerciţii aplicate pe textele shakespeariene. Totodată, workshop-ul facilitează şi întâlniri cu oameni de teatru, în care participanţii pot descoperi sau aprofunda chestiuni teoretice importante, prin implicarea în discuţii active cu cei care vor susţine aceste conferinţe. Proiectul îşi propune dinamizarea mediului teatral independent prin angrenarea freelaceri-lor în activităţi de cercetare dezvoltate de specialişti din domeniu, care vizează atât componenta practică, cât şi cea teoretică», se precizează într-un comunicat de presă al Casei de Cultură „Traian Demetrescu”.