Procurorul general al României, Tiberiu Niţu, a declarat, ieri, că nu vede nici un impediment legal în ce priveşte transmiterea unei noi solicitări către Parlament pentru ridicarea imunităţii foştilor miniştri în cazul cărora procurorii au cerut începerea urmăririi penale, dar senatorii sau deputaţii au spus nu. „Deşi nu îmi aduc aminte acum, în clipa de faţă, să fi existat un precedent de acest fel, nu văd acum nici un impediment, pentru că orice anchetă penală are o dinamică a ei. Dacă la un anumit moment s-a apreciat că nu se dă un vot, nimic nu ne împiedică ca ulterior să se reaprecieze şi să fie dat alt vot. Nu văd nici un impediment legal în acest moment”, a afirmat Niţu, la ieşirea din sediul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), întrebat dacă poate cere Parlamentului să ridice imunitate unor foşti miniştri pentru care aleşii s-au pronunţat deja, cum ar fi Varujan Vosganian şi Daniel Chiţoiu. Tot ieri, Horaţius Dumbavă, membru CSM, i-a trimis preşedintelui nou ales Klaus Iohannis o scrisoare deschisă în care îi solicită să facă demersuri pentru a fi reluată procedura de ridicare a imunităţii şi în cazul parlamentarilor Varujan Vosganian, Daniel Chiţoiu, Laszlo Borbely, Vlad Cosma şi Ion Stan.
Acasă Actualitate Actualitate internă Niţu: Poate fi cerut un nou vot în Parlament pentru urmărirea penală...