Planul de reorganizare a Oltchim va fi supus aprobării creditorilor pe 2 decembrie

0
322

Planul de reorganizare a Oltchim, care prevede înfiinţarea noii societăţi Oltchim SPV, va fi discutat pe 2 decembrie, a declarat ieri, pentru Agerpres, liderul Sindicatului Victoria, Corneliu Cernev. „Pe 2 decembrie se va întruni Adunarea Generală a Creditorilor, a tuturor creditorilor Oltchim. În cadrul acestei adunări se va supune planul de reorganizare a societăţii Oltchim SPV, sau Oltchim II cum mai este numit. Asta nu înseamnă că în acea zi, probabil imediat după 2 decembrie se va produce acest lucru. Tot în cadrul acestei adunări se vor aproba şi criteriile de preselecţie ale investitorilor şi graficul de depunere a ofertelor angajante. Ştim că domnul ministru Gerea (n.r. – Andrei Gerea, ministrul Economiei) spunea de data de 20 noiembrie, dar din motive obiective această dată s-a decalat”, a precizat Cernev. Acesta a adăugat că la Londra administratorii judiciari au discutat şi cu un fond de investiţii american, interesat de preluarea combinatului. Marţi seara, ruşii de la Oil Gas Trade şi-au anunţat, într-o conferinţă de presă la Râmnicu Vâlcea, intenţiile de a prelua combinatul vâlcean, afirmând că după preluare vor reangaja mare parte din salariaţii disponibilizaţi în cursul acestui an de la Oltchim. Oltchim Râmnicu Vâlcea se află, de la începutul anului, în procedură de insolvenţă.