Praznicul de la 21 noiembrie, Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, a apărut în secolul al VI-lea, în Ierusalim. Aici, împăratul Justinian a zidit în anul 543 o biserică închinată Sf. Fecioare, la 20 noiembrie a fost sfinţită şi, conform obiceiului, în ziua următoare, la 21 noiembrie, a fost serbat hramul bisericii. Sărbătoarea a fost introdusă în cultul ortodox în amintirea zilei în care, după tradiţie, Sf. Ioachim şi Ana au dus-o pe fiica lor, Maria, de numai trei ani, la templul din Ierusalim, unde va rămâne până la vârsta de 15 ani. Înainte de secolul al VII-lea, sărbătoarea era deja generalizată în tot Orientul.
Tradiţia Bisericii ne spune că împlinindu-se trei ani de la naşterea Preasfintei Fecioare Maria, părinţii ei, Sfinţii Ioachim şi Ana, şi-au amintit cum Dumnezeu le-o dăruise pe Maria în pragul bătrâneţii, când cugetul le arăta cu neputinţă acest lucru. Pentru că Domnul le-a împlinit rugăciunea, ei I-au făgăduit-o pentru totdeauna pe fiica lor şi acum se grăbeau spre Ierusalim să-şi împlinească promisiunea făcută. În Vechiul Testament, copiii erau duşi la templu la vârsta de 3 ani, fetele rămâneau până la 15 ani, iar băieţii toată viaţa.
Aşadar, Ioachim şi Ana au plecat din Nazaret spre Ierusalim, unde se adunaseră multe din rudele lor pentru a se bucura de acest praznic. Ajungând la templu, ei au încredinţat-o pe Fecioara Maria preoţilor. Arhiereul Zaharia, nimeni altul decât tatăl Sf. Ioan Botezătorul, a luat-o şi a dus-o în altar, acolo unde era îngăduit să intre numai arhiereul, singur şi doar o dată pe an. În acest loc sfânt, Preacurata Fecioară Maria a petrecut în rugăciune şi muncă 15 ani, sub supravegherea preoţilor, timp în care Dumnezeu a pregătit-o pentru înalta misiune ce o aştepta, aceea de a da trup Fiului Celui Preaînalt, Iisus Hristos. Cât au fost în viaţă, părinţii ei o vizitau adesea, dar când Domnul i-a chemat la Sine, Sfânta Fecioară a rămas sub protecţia Bisericii. Ajungând în al cincisprezecelea an, după datina neamului său, care punea mare preţ pe căsătorie şi familie, Fecioara Maria trebuia să părăsească templul şi să se logodească. La porunca arhiereului de a merge în lume, Preasfânta Fecioară i-a spus că mai înainte de naşterea sa a fost dăruită şi închinată lui Dumnezeu şi că ea însăşi a făgăduit Domnului o viaţă în feciorie. De aceea, era cu neputinţă să fie silită să se căsătorească. Auzind acestea, arhiereii şi preoţii s-au aşezat la sfat pentru a găsi un mijloc prin care să păzească şi Legea, fiindcă nu se auzise în Israel ca fecioarele să-şi păstreze fecioria până la sfârşitul vieţii lor, şi nici făgăduinţa Fecioarei să n-o ştirbească. Şi încălcarea Legii, dar şi încălcarea făgăduinţei se ştia că este păcat mare. La 15 ani a fost logodită cu bătrânul Iosif, ruda sa, de 84 de ani, bărbat drept şi temător de Dumnezeu. Sfântul Iosif a luat-o pe Preacurata Fecioară Maria din mâinile arhiereului Zaharia şi a dus-o în casa lui din Nazaret, unde a trăit în tăcere, post şi rugăciune.
La întrebarea de ce a fost logodită Preasfânta Fecioară Maria cu bătrânul Iosif, Sf. Părinţi răspund că sub forma logodnei trebuia păzită fecioria celei ce avea să fie Născătoare de Dumnezeu. Şi pe baza mărturiei ei înaintea Arhanghelului Gavriil, pe temeiul profeţiilor lui Isaia şi Iezechiel şi al darurilor cu care a fost înzestrată, Biserica o mărturiseşte Pururea Fecioară.
