Nu le pasă de fotbal

0
346

Peste 40 de milioane de euro a câştigat CFR Cluj de la UEFA şi de la LPF în urma celor două titluri de campioană adjudecate. Respectând circuitul banilor în fotbal, aceştia provin şi de la microbişti, de la cei care plătesc abonamente la reţelele de cablu şi înfulecă atât controversata Ligă a lui Mitică, dar şi spectacolul Ligii Campionilor. În contrapartidă, şefii CFR-ului au instituit un preţ prohibit pentru accesul la derby-ul cu Universitatea Cluj. Un gest meschin al unor oameni care şi-au clădit imaginea de echipă mare în ultimii ani şi şi-au completat bugetul şi datorită celor care doreau să asiste la derby-ul de sâmbătă seara. Arena „Doctor Constantin Rădulescu” se putea umple chiar şi la minus 5 grade, însă Paszkany şi Mureşan s-au temut de o invazie a „U-iştilor” în Gruia. Şi nu degeaba, fiindcă 2.000 de „şepci roşii” aveau să preia peluza, dominând atmosfera. Ceaţa s-a ridicat chiar înaintea primului fluier, însă s-a aşternut în voie pe gândirea obtuză a şefilor de la CFR. Este de notorietate faptul că gruparea feroviară este a doua formaţie de sub Feleac în preferinţele suporterilor, însă în urma acestei decizii, cei de la CFR şi-au recunoscut pur şi simplu statutul de echipă mică. Dincolo de performanţele obţinute, prin astfel de gesturi, coroborate cu seria de erori de arbitraj favorabile lor, „ceferiştii” îşi atrag antipatia tuturor microbiştilor, transformându-se treptat în Dinamo II. Ponegrită de toată lumea după decenii de mişelii, diversiuni şi comploturi, echipa din Ştefan cel Mare reuşeşte cu greu să aducă mai mult de 1.000 de spectatori la un meci, exceptând derby-ul cu Steaua. Iar CFR-ul ţine neapărat să-i calce pe urme. De altfel, un dinamovist veritabil, Gigi Neţoiu, lansase precedentul în urmă cu un deceniu, când pe „Ion Oblemenco” fanii Ştiinţei trebuiau să-şi facă rate pentru a asista la anumite partide. Şi doar pentru că îndrăzniseră să nege metamorfozarea echipei favorite în satelit al „câinilor”. În loc să conteste prin deschidere şi promovare, pe lângă performanţe, supremaţia lui „U” în oraş, conducătorii „vişiniilor” îşi transformă gruparea într-una de nişă, o SRL profitabilă, dar bântuită de ură şi lipsită de onoare. Sloganul UEFA „We care about footbal” este maltratat în Gruia în numele unui război psihologic de prost gust, care nu are nimic în comun cu fair-play-ul. După rezultatul final, se poate spune că lui Paszkany şi Mureşan le-a ieşit pasenţa, însă cele 3 puncte sunt un mizilic faţă de minusul la capitolul respect pe care l-au acumulat cu această ocazie. Va veni şi ziua în care Paszkany va regurgita sintagma „Ne pasă de bani, nu de fotbal”. O echipă plină de mercenari lusitani, abonată la favoruri din partea arbitrilor şi care pune embargo spectatorilor pe propriul stadion este nedemnă de orice competiţie, fie ea şi Liga lui Mitică.