În doar o săptămână, peste 400 de doljeni au ajuns la doctor cu pneumonie, o bună parte din aceştia având nevoie de internare în spital pentru a evita apariţia oricăror complicaţii medicale. Cei mai mulţi bolnavi au fost din rândul copiilor, dar destule cazuri s-au înregistrat şi printre persoanele vârstnice.
Potrivit reprezentanţilor Direcţiei de Sănătate Publică Dolj în acest interval s-au înregistrat 1.457 de cazuri de infecţii acute ale căilor respiratorii superioare şi 451 de cazuri de pneumopatii acute. În momentul în care s-au prezentat la medic, bolnavii au acuzat dureri de cap, febră mare şi respiraţie greoaie. Chiar dacă au fost înregistrate peste 1.900 de cazuri de infecţii respiratorii, în judeţul Dolj nu a fost depistat până acum niciun caz de gripă.
Numărul total al cazurilor de viroze respiratorii înregistrat în această săptămână (1.908) este crescut faţă de valoarea înregistrată în aceeaşi săptămâna a anului trecut (1.557 cazuri) dar se încadrează, potrivit specialiştilor din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Dolj, în evoluţia multianuală a sezoanelor. Deoarece morbiditatea înregistrată se află în intervalul aşteptat şi nu există dovada circulaţiei de virusuri gripale în rândul populaţiei, reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Dolj au caracterizat săptămâna prin lipsă de activitate gripală.
Cei care prezintă semne de răceală ar trebui să nu ezite să anunţe medicul de familie. În plus, pentru a preveni îmbolnăvirile, specialiştii Direcţiei de Sănătate Publică îi sfătuiesc pe doljeni să respecte o serie de măsuri. Medicii recomandă spălarea frecventă a mâinilor, cu apă şi săpun, în special în situaţii de participare la activităţi publice. În caz de strănut, este recomandată folosirea batistelor din hârtie, de unică folosinţă, care previn răspândirea picăturilor potenţial infectate în mediul ambiant.
Antibiotice, doar cu prescripţie de la medic
Medicii spun că, de cele mai multe ori, pacienţii ajung la spital atunci când boala ajunge într-un stadiu avansat, iar vindecarea necesită un tratament mai îndelungat. În schimb, nu este indicat consumul de antibiotice fără prescripţie din partea medicului întrucât o astfel de atitudine ar putea determina apariţia mai multor probleme medicale. Potrivit medicilor, automedicaţia cu antibiotice în cazul virozelor respiratorii este una eronată, care poate avea efecte secundare. Asta pentru că virozele respiratorii sunt în proporţie de 90% de origine virală şi nu răspund la tratamentul cu antibiotice. Administrarea abuzivă de antibiotice poate avea ca rezultat negativ, în timp, apariţia rezistenţei la acest tip de medicamente. În aceste condiţii, în momentul în care organismul se confruntă cu infecţii bacteriene, antibioticele nu îşi mai fac efectul.
În această perioadă este indicat consumul de fructe şi legume, care asigură un aport optim de vitamine, pentru întărirea sistemului imunitar. Este, de asemenea, important să se respecte orele de somn pentru a evita slăbirea sistemului imunitar.
Periculoasă pentru copii
România se află pe unul din primele locuri ca rată de decese provocate de pneumonie, în categoria de vârstă 0-5 ani. Practic, în ultimii ani, 29% din cazurile de mortalitate infantilă au fost cauzate de această boală despre care medicii spun că poate fi prevenită.
Deşi 99% din decesele din cauza pneumoniei se înregistrează în ţările în curs de dezvoltare, România rămâne pe primul loc ca număr de decese în Uniunea Europeană, ţinând cont că are în continuare cea mai ridicată rată a mortalităţii infantile din zonă. Mai mult decât atât, ţara noastră are o rată de mortalitate infantilă pe acest segment mai mare decât ţări precum India, Bangladesh sau Nigeria.
Potrivit specialiştilor, jumătate din cazurile de pneumonie care pun în pericol viaţa copiilor sunt provocate de bacteriile Hib şi pneumococ, care pot fi prevenite prin vaccinare. De altfel, reprezentanţii Societăţii Române de Pediatrie menţionează că vaccinarea rămâne cea mai eficientă metodă de prevenire a pneumoniei.