Blatter vrea ca CM 2022 să se joace în iarnă

0
354

Organizarea Cupei Mondiale Qatar 2022 în lunile noiembrie-decembrie ar fi “cea mai bună soluţie”, în opinia preşedintelui FIFA, Joseph Blatter. Acesta a declarat că nu se poate juca vara din cauza temparaturilor foarte ridicate, care ajung până la 50 de grade Celsius, iar perioada care convine este cea de la sfârşitul anului. O polemică în legătură cu data la care ar trebui să se joace Cupa Mondială din 2022 a apărut încă din decembrie 2010, atunci când Qatar-ul a fost desemnat ca gazdă a turneului final. Pe de altă parte organizarea în iarnă a CM ar bulversa cu siguranţă calendarul de desfăşurare al campionatelor naţionale şi al competiţiilor continentale. O recunoaşte chiar Sepp Blatter, care susţine însă că “mult mai importantă este Cupa Mondială”.