Băut şi fără permis a accidentat un biciclist şi a fugit

0
331

Un tânăr în vârstă de 25 de ani, din Băileşti, a fost reţinut pentru 24 de ore, duminică după-amiază, pentru că a provocat un accident de circulaţie şi a fugit de la faţa locului. Fără să aibă permis de conducere şi băut, la volanul unui autoturism Alfa Romeo, tânărul a lovit un biciclist în Galiciuica şi poliţiştii au reuşit să-l prindă abia după ce l-au urmărit prin tot Băileştiul, pentru că nu a vrut să oprească al semnalele oamenilor legii.

Evenimentul s-a petrecut duminică dimineaţa, în jurul orei 09.00. Lucrători ai Poliţiei Băileşti au fost sesizaţi cu privire la faptul că, în localitatea Galiciuica, Alexandru Mitrică, de 63 de ani, din localitate, în timp ce se deplasa pe o bicicletă, pe marginea părţii carosabile, a fost lovit de un autoturism Alfa Romeo înmatriculat în Anglia, care circula în aceeaşi direcţie de mers şi al cărui conducător auto a părăsit locul faptei. Din accident a rezultat vătămarea corporală uşoară a biciclistului, care a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Echipajul poliţiei rutiere dirijat către locul accidentului a identificat în trafic, pe strada Victoriei din Băileşti, autoturismul Alfa Romeo implicat în accident, însă conducătorul auto nu s-a conformat semnalelor de oprire, acustice şi luminoase, ale poliţiştilor şi şi-a continuat deplasarea. Oamenii legii au pornit în urmărirea maşinii, în cele din urmă reuşindu-se blocarea acesteia în trafic şi prinderea ocupanţilor, care au fost duşi la sediul Poliţiei pentru cercetări. S-a stabilit că la volanul autoturismului se afla Ionuţ Rova, de 25 de ani, din Băileşti, iar din verificările efectuate a rezultat faptul că acesta nu posedă permis de conducere, totodată fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, după ce la testarea cu etilotestul a rezultat o concentraţie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat. Poliţiştii rutieri au întocmit dosar penal în cauză, în sarcina doljeanului fiind reţinute infracţiunile de vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului, conducere fără permis şi conducere sub influenţa alcoolului. În urma probatoriului administrat s-a dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 ore, pe bază de ordonanţă a lui Rova, care a fost introdus în arest.

„Atragem atenţia tuturor conducătorilor auto cu privire la faptul că părăsirea locului accidentului constituie faptă penală distinctă şi se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani. Faptul că un şofer părăseşte locul accidentului nu face decât să îşi înrăutăţească situaţia juridică, de la începutul anului 7 şoferi care au părăsit locul accidentului fiind arestaţi”, a precizat inspector principal Alin Apostol, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj.