Bănicioiu: Săptămâna viitoare se va actualiza lista cu medicamente compensate și gratuite

0
334

Ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, a declarat, ieri, că săptămâna viitoare se va actualiza într-o a doua etapă lista cu medicamente compensate și gratuite.

„Am și lansat în dezbatere publică HG care practic este finală din acest punct de vedere cu medicamentele care intră automat, deci cele care nu produc costuri suplimentare. S-au primit și anumite sugestii, anumite contestații, probabil că nu vor fi șapte medicamente, ci probabil că vor fi mai multe. Asta înseamnă că, pe lângă prima actualizare, a doua actualizare se face imediat, deci săptămâna viitoare când va intra în ședința de Guvern. S-a creat procedura și avem OUG care va permite CNAS din 29 octombrie de la ședința de Guvern din acel moment cu prioritate probabil încep acordurile cost-volum pe partea de Hepatită C. Cele 12 sau câte sunt intră în momentul în care va trece HG, deci săptămâna viitoare. (…) Spuneam de terapiile pe Hepatită C, însă și aici cred că și cei care aduc aceste medicamente trebuie să fi foarte înțelegători, trebuie să știe clar care este puterea de cumpărare a României, dar sunt convins că toată lumea este foarte decisă de a soluționa cât mai repede problema”, a afirmat ministrul la o dezbatere.

Potrivit autorităților, săptămâna viitoare ar putea fi introduse pe lista medicamentelor compensate încă 7 sau 12 molecule, în funcție de rezultatul la contestațiile depuse.

Referindu-se la proiectul de lege privind motivarea personalului medical, Bănicioiu a spus că va fi anunțat săptămâna viitoare, urmând a fi trimis la Parlament. „Noi vom fi gata cu proiectul de lege privind motivarea personalului medical. Plata personalului medical – un proiect pe care îl anunțăm săptămâna viitoare. Acest proiect este deja agreat cu CMR, comisiile de specialitate, are girul ministerului, în momentul în care îl voi prezenta public va avea și girul Guvernului și pe care noi îl introducem în Parlament”, a spus Bănicioiu.