Ministrul Apărării, Mircea Duşa, s-a întâlnit, sâmbătă, în cursul vizitei oficiale în SUA, cu omologul american, Charles Timothy Hagel, cei doi discutând despre cooperarea bilaterală, securitatea internaţională, achiziţia de avioane F16, instruirea piloţilor, precum şi despre baza de la Deveselu. „Momentul principal al vizitei ministrului Apărării, Mircea Duşă, l-a constituit întâlnirea cu omologul american, Charles Timothy Hagel. Întâlnirea celor doi oficiali a debutat cu ceremonia de primire cu onoruri militare la Pentagon şi a continuat cu discuţii în plenul celor două delegaţii. Cu această ocazie, ministrul român a mulţumit SUA pentru sprijinul major acordat la nivelul cooperării bilaterale, relaţie pe care o apreciază ca fiind «una solidă, bazată pe încredere şi continuitate», aceleaşi aprecieri fiind formulate şi de omologul american”, a informat Ministerul român al Apărării Naţionale (MApN) într-un comunicat. Cei doi demnitari au abordat „aspecte privind situaţia de securitate internaţională, au avut un schimb de idei consistent privind modul de dezvoltare a capabilităţilor militare în cadrul NATO prin proiecte «Smart Defense», în condiţiile crizei economice mondiale şi ale unor alocări bugetare insuficiente pentru apărare, precum şi principalele aspecte ale parteneriatului strategic româno-american în domeniul apărării”, se mai spune în comunicat. „Au fost dezvoltate teme legate de programul de înzestrare al Armatei României cu avioane multirol F-16 şi instruirea piloţilor, cooperarea în vederea retragerii trupelor şi materialelor din Afganistan şi a stadiului proiectului scutului antirachetă de la Deveselu. Referitor la ultimul subiect, ministrul Duşa a punctat faptul că România şi-a îndeplinit toate obligaţiile asumate la termenele stabilite şi va continua să ducă la bun sfârşit toate celelalte sarcini, pentru ca proiectul să fie definitivat. Afganistan a fost un alt subiect important al agendei. În acest context, ministrul Apărării a declarat faptul că perioada post-2014 va reprezenta o nouă etapă de transformare, când România va rămâne angajată în menţinerea coeziunii şi solidarităţii Alianţei. Tratamentul medical acordat militarilor români în spitalele americane, dar şi sprijinul oferit trupelor româneşti pentru desfăşurarea misiunilor au fost elemente pe care delegaţia română a dorit să le puncteze în cadrul întâlnirii”, informează MApN. La finalul discuţiilor, „ministrul român al Apărării a adresat omologului american invitaţia de participare la evenimentele ce se vor desfăşura cu ocazia aniversării a 10 ani de la aderarea la NATO şi 20 de la aderarea la Parteneriatul pentru Pace. Secretarul american al Apărării a răspuns invitaţiei, declarându-se extrem de mulţumit de evoluţia României în cadrul NATO”.
Acasă Actualitate Actualitate internă Duşa a discutat cu omologul american despre Afganistan, avioanele F16 şi despre...