Conferinţa regională cu tema „Aplicaţii ale biotehnologiei moderne în domeniul tratării apelor uzate”, a reunit, ieri, la Craiova, cercetători şi experţi în domeniul epurării apei, reprezentanţi ai instituţiilor şi întreprinderilor de profil din plan local, cadre universitare şi studenţi ai Facultăţii de Protecţie a Mediului din Craiova. Evenimentul a avut loc în cadrul proiectului „COPMED – COMPETENŢE PENTRU PROTECŢIA MEDIULUI”, cofinanţat din Fondul Social European prin POSDRU 2007 – 2013, implementat la nivel naţional, de Asociaţia „Solidaritatea Umană”, Universitatea Politehnică Bucureşti şi doi furnizori de formare profesională. Scopul său este acela de a contribui la dezvoltarea de competenţe în rândul angajaţilor şi managerilor din societăţile comerciale, privind utilizarea biotehnologiilor în tratarea apelor, respectiv protecţia mediului înconjurător. „Începând cu luna martie a anului viitor, 50 de angajaţi ai întreprinderilor din Regiunea Sud-Vest Oltenia vor participa la un stagiu de pregătire ca operatori în tratarea apelor uzate. Aceştia vor primi burse în valoare de 450 de lei şi vor obţine un certificat de competenţă recunoscut de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului”, a explicat Emil Dina, manager de proiect. Acesta a explicat faptul că potenţialul biotehnologiei de a sprijini politicile Uniunii Europene în domeniul ecologiei a fost dovedit de numeroase exemple practice care impun dezvoltarea continuă a domeniului, în special, prin intensificarea activităţii de cercetare şi prin promovarea competitivităţii.