Crin Antonescu: “Nu am nici un fel de îndoială că în Dolj USL va obţine o victorie zdrobitoare”

0
555

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, s-a aflat ieri în judeţul Dolj, pentru mai multe întâlniri cu primarii liberali, dar şi cu colegii din USL. În jurul orei 11.00 s-a deplasat la Pieleşti, unde s-a întâlnit cu primarul şi cu efectivul de partid cu care a discutat probleme organizatorice. După o întâlnire şi cu cetăţenii din această comună, Crin Antonescu s-a întors la Craiova, unde a avut o conferinţă de presă, la sediul PSD Dolj. Tot ieri crin Antonescu a participat la două mitinguri organizate în comunele Bistreţ şi Galicea Mare.

“Ne întâlnim cu colegii noştri de partid, cu cetăţenii, acolo unde ei vor vrea să stăm de vorbă, să discutăm despre realităţile Românie, să le spunem ce avem noi de gând şi să discutăm cu colegii de partid aspecte, în primul rând organizatorice, pentru că ne aflăm într-o bătălie politică ce nu se va duce doar în campania electorală propriu-zisă şi trebuie pregătită foarte serios”, a declarat Crin Antonescu înainte de plecare la Pieleşti. La conferinţa de presă, avându-l în dreapta pe Ion Prioteasa, preşedintele PSD Dolj, şi în stânga pe Mihai Voicu liderul PNL Dolj, Crin Antonescu şi-a exprimat încrederea că Uniunea Social Liberală va câştiga în mod cert alegerile la un scor foarte mare.

Crin Antonescu, preşedinte PNL: «Nu am nici un fel de îndoială că în Dolj şi în Craiova, candidaţii USL vor obţine o victorie zdrobitoare. Sigur aici se va obţine o victorie categorică, însă pentru noi este important să maximizăm această victorie pentru că în economia jocului fiecare vot va fi important. Nu vom spune nici o secunda “la Dolj este rezolvat, câştigăm”, pentru că marea bătălie politică în această ţară pentru schimbare şi pentru mai bine, se dă aici, pe linia frontului şi nu în disputele de televiziune sau în Parlament. Realitatea României arată că aici e linia frontului, din acest motiv încearcă să ne ia primarii, să ne ameninţe liderii locali importanţi, de-aia au recurs la această ofensivă cu arme nepermise într-un regim democratic. Forţa noastră stă în faptul că avem oameni de încredere cu care vom câştiga».

“Între cei trei lideri din Dolj există o relaţie etalon pentru USL”

Ion Prioteasa i-a transmis preşedintelui PNL că USL Dolj este pregătit să aibă cel mai bun scor pe care l-a avut vreodată o formaţiune politică în ultimii ani. De asemenea Ion Prioteasa, a afirmat că la Dolj relaţia dintre cei trei lideri ai USL este una “etalon”, care se bazează pe respect. <<În aceeaşi formaţie am fost în urmă cu aproximativ o lună, când a fost prezent la Craiova domnul Victor Ponta, preşedintele PSD. Atunci i-am prezentat domnului preşedinte hotărârea noastră, a celor care compunem USL Dolj, de a avea, poate cel mai bun rezultat al nostru din toate alegerile şi bătăliile pe care le-am dus. Judeţul Dolj este unul dintre judeţele cele mai ataşate de USL. Între noi, cei trei lideri din Dolj, există o relaţie etalon pentru USL şi ne-am respectat în orice împrejurare, iar înţelegerile pe care le-am avut nu datează de câteva luni. Majoritate în Consiliul Judeţean o facem împreună cu PNL, avem un coleg vicepreşedinte al CJ Dolj – doctorul Dan Mogoş – cu care avem o relaţie foarte bună. Împreună încercăm să trecem peste aceste vremuri foarte triste şi foarte crude, când România este împărţită între “ţara lor” şi “ţara noastră”. Să vă bazaţi pe ceea ce ne-am propus noi să facem aici pentru că vom fi cu siguranţă pe podium în momentul în care se va trage linie>>, a spus Ion Prioteasa. Liberalul Mihai Voicu a confirmat şi el relaţia bună dintre cele trei partide care formează USL-ul la Dolj şi a punctat faptul că între PSD şi PNL a existat o cale de comunicare bună înainte de a constitui majoritatea în Consiliul Judeţean Dolj: “Este foarte bine că aici, la Craiova, cele două personalităţi foarte importante ale politicii româneşti, copreşedinţii USL, Victor Ponta şi Crin Antonescu, vin să ne viziteze, pe un teren unde USL funcţionează de foarte multă vreme, nu numai de la constituire. Majoritatea în CJ Dolj o compunem împreună din 2008 şi chiar şi înainte am avut o bună cale de comunicare. Din acest punct de vedere, pentru obiectivele electorale ale Uniunii noi nu avem nici un fel de teamă, şi suntem convinşi că vom câştiga etapă cu etapă toate obiectivele pe care ni le-am propus”.

Comuniunea din USL Dolj se datorează celor trei lideri

Crin Antonescu a apreciat faptul că la Dolj, liderii USL au lăsat de-o parte orgoliile personale sau politice şi au pus interesul doljenilor pe primul loc. “Domnul preşedinte Ion Prioteasa a folosit o formulă care mi se pare cea mai precisă, mai exact, relaţii etalon. Dacă în toate judeţele ţării relaţiile în interiorul USL, dar şi poziţia şi susţinerea publică, ar fi ca la Dolj, am putea socoti cea mai mare parte din problemele cu care ne ocupăm acum, încheiate. Cred că acest lucru a fost posibil în primul rând datorită oamenilor care conduc în plan teritorial partidele. În momentul în care ai lider, un preşedinte de Consiliu Judeţean cu autoritatea, imaginea şi susţinerea domnului Prioteasa, trebuie să fii absurd să discuţi altceva. Lucrurile sunt foarte clare. Pe de altă parte, colegul meu Mihai Voicu, trudeşte de ani de zile la pacificarea organizaţie şi la creşterea ei, iar PC Dolj, condus de domnul preşedinte Iulian Bucur este şi el într-o ascensiune şi mă bucur că ea are rezultate în zona oamenilor tineri care sunt debutanţi în politică”, a opinat Crin Antonescu care a subliniat faptul că numai la Dolj există o asemenea “situaţie fericită” şi că sunt şi alte judeţe unde lucrurile merg bine, dar şi judeţe “unde trebuie să mai lucrăm”.

Deşi candidaturile pentru Primăria Craiova şi Consiliul Judeţean Dolj au revenit PSD, preşedintele PNL a ţinut să precizeze că organizaţia liberală judeţeană nu va juca un rol secundar şi “va fi implicată la maximum în această campanie politică”.

“Va trebui să echilibrăm cumva ceea ce s-a întâmplat”

Preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, a amintit ieri şi de banii alocaţi primăriilor în baza H. G. nr. 1001 din 12 octombrie 2011. Astfel, 66 de milioane lei noi au ajuns la 1.035 de primării, majoritatea cu primari PDL, care nu ar fi avut nevoie în mod stringent. Şeful administraţiei judeţene a atras atenţia asupra faptului că se apropie perioada de elaborare a bugetului judeţean şi se vede obligat să echilibreze într-un fel situaţia. “În aceste zile, printr-o hotărâre de guvern, 1.035 de primării au primit bani, circa 66 de milioane de lei noi care s-au dus către zone şi către primării despre care ei spun că aveau probleme. Atunci ce să mai spunem de primăriile noastre care sunt înfundate în datorii şi cu probleme de cofinanţări de proiecte europene? Ne gândim foarte serios că mai e puţin şi vine bugetul judeţului, iar atunci vom avea pixul în mână şi va trebui să echilibrăm şi noi cumva ceea ce s-a întâmplat”, a explicat preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa. Pe de altă parte, preşedintele PNL, Crin Antonescu a precizat că în urma unor interese politice meschine, cei afectaţi sunt milioanele de români “care nu au nici o vină, decât aceea că s-a întâmplat ca primarul lor să fie de altă culoare decât cea agreată de guvern”: “Vorbim despre bani publici şi din aceste împrejurări foarte grele, de-a dreptul ruşinoase, învăţăm cu toţii nu doar că trebuie să înlăturăm de la putere aceşti oameni, ci că trebuie să stabilim o dată pentru totdeauna un mecanism în care să nu fie loc de arbitrari şi în care banii pentru comunităţi să fie acordaţi pe alte criterii decât ale partizanatului politic pentru că asta ne duce în situaţii care sunt inacceptabile”.

ALINA DRĂGHICI ŞI MARIN TURCITU