Colegiul „Fraţii Buzeşti” va găzdui Adunarea Generală a Colegiilor Centenare

0
595

În perioada 21 – 23 octombrie a.c., Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti” Craiova organizează Adunarea generală a Alianţei Colegiilor Centenare, care cuprinde aproape cincizeci dintre cele mai valoroase licee din învăţământul românesc, şcoli cu o tradiţie recunoscută, creatoare de cultură şi civilizaţie românească. Participanţii- manageri şcolari, inspectori şi profesori universitari- vor dezbate, mâine, începând cu ora 9.30, raportul cu privire la activitatea Alianţei, vor stabili proiectul de acţiuni pentru perioada 2011-2012 şi se vor implica în dezbateri  pe tema „Educaţia în lumea de azi”.

Alianţa Colegiilor Centenare funcţionează ca organizaţie nonguvernamentală şi are ca obiective descentralizarea în învăţământul preuniversitar, promovarea unor concepte precum flexibilitate în planurile- cadru ale ministerului, programe şcolare minimale cu „posibilitatea completării programelor la nivelul şi la cerinţele de formare şi de dezvoltare specifice copilului”, selectarea elevilor pe baza unor metodologii specifice, elaborarea, la nivelul colegiilor membre, a politicilor de dezvoltare instituţionala, realizarea unui bacalaureat cu autoritate, precum şi elaborarea  unui raport anual cu privire la starea educaţiei. Scopul Asociaţiei, ce are ca membri fondatori Colegiul Naţional „Elena Cuza”, Colegiul Naţional „Carol I” şi Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti” din Craiova,  este  astfel  realizarea unei „strategii naţionale a reformării şi dezvoltării învăţământului românesc”.